Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românii își pot cumpăra anii de vechime în muncă pentru a ieși la pensie

Liniştea unei pensii liniştite şi timpurii costă bani grei. Dacă nu ai lucrat suficient sau ai muncit fără carte de muncă, îţi poţi plăti, în sfârşit, anii de vechime lipsă. De exemplu, pentru încă șase ani în plus, maximum posibil, viitorii pensionari trebuie să contribuie cu aproximativ 40 de mii de lei. 

de Redactia Observator

la 04.09.2020 , 22:31

  • Românii își pot cumpăra maxim șase ani de vechime în muncă.

Vestea bună vine după doi ani în care nu a mai existat această posibilitate. Cei care nu au cotizat la sistemul de pensii pentru că au lucrat o perioadă fără carte de muncă sau nu au lucrat deloc îşi pot cumpăra vechimea. Nu mai mult de şase ani însă. Şi nu oricând. De lege nu vor beneficia tinerii care au acum ani lipsă în stagiul de cotizare, ci numai cei care care vor ieşi în următorii ani la pensie. 

Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii: Se adresează oricărei perioade în care asiguratul respectiv a avut goluri de-a lungul activităţii sale în muncă.

Concret, cei care mai au doar câţiva ani până la pensie, dar vor să iasă mai repede, pot încheia un contract cu Casa de Pensii de care aparțin. Apoi vor plăti retroactiv pentru lunile sau anii munciţi la negru sau nemunciţi. 

Vezi și

Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii: Vorbim de pensie de limită de vârstă în vederea întregirii stagiului minim de cotizare de 15 ani și de pensionarii care vor ieși la pensie anticipată și anticipată parțial în vederea completării stagiului complet de cotizare prevăzut de lege, respectiv de 35 de ani.

Fiecare va putea achita orice sumă doreşte, în funcţie de posibilităţi, dar nu mai puţin de 558 de lei pe lună, cât este contribuţia pentru salariul minim brut de 2.230 de lei. Cei care aleg să îşi completeze șase ani de muncă vor vira în conturile statului peste 40.000 de lei.

Desigur, la salarii mai mari cresc şi sumele plătite şi astfel şi pensia este mai mare. De exemplu, cu 750 de lei pe lună se pot cumpăra cinci ani de vechime în valoare de 45.000 de lei. Iar cu 1.250 de lei pe lună, trei ani.

Vestea bună este că banii nu trebuie plătiţi toţi odată. 

Plata contribuției retroactive la pensii poate fi făcută eșalonat sau integral. Asta în condițiile în care nu mai există niciun fel de dobândă în cazul în care uitați să achitați această contribuție.

Viitorii pensionari vor trebui să fie atenţi să plătească la timp sumele datorate. Contractul cu Casa de Pensii încetează în cazul în care nu se achită contribuţiile timp de trei luni. În România sunt peste cinci milioane de pensionari, iar pensia medie este de aproximativ 1.300 de lei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri sociale » Românii își pot cumpăra anii de vechime în muncă pentru a ieși la pensie