Sacrificii de 1 mai. Românii au păzit grătarele cu umbrela
Fie ploaie, fie vânt, românii au petrecut la grătar, de 1 mai. Deşi vremea a fost mai degrabă de stat în casă, zonele amenajate pentru picnic au fost pline. Nici măcar furtuna nu i-a alungat. Românii inventivi au ştiut cum să salveze situaţia. Au deschis umbrelele şi au ţinut mititeii la adăpost.
Fie ploaie, fie vânt, românii au petrecut la grătar, de 1 mai. Deşi vremea a fost mai degrabă de stat în casă, zonele amenajate pentru picnic au fost pline. Nici măcar furtuna nu i-a alungat pe oameni. Românii inventivi au ştiut cum să salveze situaţia. Au deschis umbrelele şi au ţinut mititeii la adăpost.
Dus de vânt, mirosul micilor şi al frigăruilor s-a ridicat deasupra pădurii din Cernica. Îmbrăcaţi gros şi cu o glugă pe cap, bărbaţii nu s-au mişcat de lângă foc, de teamă să nu se stingă. Iar femeile au păzit păturile, să nu fie luate de vânt.
Micii de pe grătare, protejaţi cu umbrela în Bucureşti, Iaşi sau Galaţi
Nici vântul care bate cu putere nu i-a speriat pe bucureştenii care au ţinut cu orice preţ să iasă miercuri din casă şi să facă un grătar la pădure aşa cum este tradiţia.
Pe o asemenea vreme, nici peştele n-a muşcat momeala.
Un pescar recunoaşte că "noi suntem pescari adevăraţi, nu ne-a speriat vremea. Ne odihnim, ne distrăm, dar pe vântul ăsta e mai puţin peşte".
În Capitala Moldovei, grătarul a fost păzit cu umbrela. Ca mititeii să fie la adăpost.
Ploaie torenţială nu i-a împiedicat pe petrecăreţi să iasă la grătar
Ploaia torenţială nu i-a speriat pe ieşeni. Aceştia nu au plecat de la grătar. Au continuat petrecerea în mai multe foişoare. S-au întâlnit mai multe grupuri şi, deşi nu se cunosc, spun că voia bună este la ea acasă.
În Galaţi, de Ziua Muncii, oamenii au muncit ceva, ca să ţină focul de la grătare aprins.
După atâtea eforturi, mâncarea a fost parcă şi mai bună, iar românii au fost fericiţi că n-a trecut 1 mai fără tradiţia grătarului la iarbă verde.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰