Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sindicaliştii din Sănătate anunță proteste, la începutul lui 2019, după Ordonanța cu noile măsuri fiscale

Ordonanța publicată pe 29 decembrie în Monitorul Oficial, care cuprinde și "taxa pe lăcomie", îi nemulțumește pe sindicaliștii din Sănătate. Federaţia „Solidaritatea Sanitară” amenință cu proteste și spune că peste 4.000 de salariaţi din sănătate i s-au alăturat.

de Redactia Observator

la 30.12.2018 , 15:01

Solidaritatea în Sănătate Sindicaștii din Sănătate, nemulțumiți de noile măsuri fiscale, ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie - solidaritatea-sanitara.ro

Ordonanța publicată pe 29 decembrie în Monitorul Oficial, care cuprinde și "taxa pe lăcomie", îi nemulțumește pe sindicaliștii din Sănătate. Federaţia „Solidaritatea Sanitară” amenință cu proteste și spune că peste 4.000 de salariaţi din sănătate i s-au alăturat.

"Deși această Ordonanță de Urgență rezolvă una dintre probleme, respectiv asigură creșterea salariilor de bază pentru cca. 50% dintre salariații din sănătate cu ¼ din diferența dintre salariul actual și nivelul prevăzut în grila de salarizare pentru anul 2022, ea introduce în același timp o serie de măsuri care au un impact negativ semnificativ asupra tuturor salariaților din sănătate", se arată în comunicatul postat pe site-ul Sindicatului.

Prin acest act normativ adoptat în perioada Sărbătorilor, Guvernul ar fi decis să-i lipsească de drepturile cuvinte pentru activitatea desfășurată în această perioadă tocmai pe cei aflați acum la muncă pentru a asigura continuitatea serviciilor medicale necesare populației, susțin sindicaliștii.

Articolul continuă după reclamă

"În acest moment acţiunea inadecvată a Guvernului din timpul sărbătorilor este sancţionată prin intermediul acestui protest simbolic, el reprezentând punctul de început al unor acţiuni ce asigură intrarea în anul 2019 în plin conflict colectiv de muncă", se subliniază în comunicat.

Măsurile din Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern în 21 decembrie și publicată în Monitorul Oficial pe 29 decembrie intră în vigoare la 1 ianuarie 2019.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Sindicaliştii din Sănătate anunță proteste, la începutul lui 2019, după Ordonanța cu noile măsuri fiscale