Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Singurul spital de ortopedie din ţară modernizat de la temelii

Există şi pacienţi fericiţi! Culmea! Într-un spital de stat din România. Vorbim despre singurul spital de ortopedie din ţară modernizat de la temelii. Primarul general al Capitalei a verificat astăzi lucrările la spitalul Foişor, unde s-au investit 38 de milioane de euro.

de Redactia Observator

la 04.04.2014 , 21:51

 După ce a vizitat primul corp de spital complet construit, Sorin Oprescu a anunţat că toate lucrările demarate la Spitalul Foişor vor fi finalizate la începutul lui 2015. Se poate şi aşa. Pacienţii sunt supravegheaţi, au internet şi băi ca la hotel.

Singura problemă a pacienţilor nu este durerea. Ci televizorul. Au două în acelaşi salon şi îi cam încurcă. Acesta este singurul spital de ortopedie din ţară. De un an de zile a intrat într-un program de reconstrucţie, extindere si modernizare.

De la 4.000 mp la 17.000 mp. Numărul de paturi şi de săli de intervenţie chirurgicală va fi dublu. Aşa că, în fiecare an vor fi operaţi aproximativ 6.000 de pacienţi.

Vezi și

Primarul General, Sorin Oprescu, a verificat stadiul lucrarilor de la cel mai nou spital. Mai ales că investiţia totală este de 38 milioane de euro. Al doilea spital nou din ţară va fi Spitalul Clinic de Copii "Victor Gomoiu", cu investiţii tot de la Primăria Capitalei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Singurul spital de ortopedie din ţară modernizat de la temelii