Antena Meniu Search
x

Caz şocant în Dâmboviţa. O familie a stat zile întregi cu mortul în casă şi l-a condus pe ultimul drum pe braţe

Drumul unui sat din Dâmboviţa a fost distrus de alunecările de teren, astfel a rămas o singură potecă pe care oamenii pot ajunge la civilizaţie. O potecă pe care intră o singură persoană şi pe care merg şi copiii la grădiniţă.

Vezi și

Drumul unui sat din Dâmboviţa a fost distrus de alunecările de teren, astfel a rămas o singură potecă pe care oamenii pot ajunge la civilizaţie. O potecă pe care intră o singură persoană şi pe care merg şi copiii la grădiniţă.

Familia din Dâmboviţa este disperată. Ruda lor în vârstă de 82 de ani amurit şi oamenii nu au cum să o ducă la cimitir din cauza drumului distrus de alunecările de teren. Şi nici oameni care să poată căra coşciugul nu se găsesc. N-au mai rămas mulţi în putere în această parte a satului izolat.

Într-un final, au reuşit să găsească cinci oameni de nădejde într-un sat învecinat. Drumul, însă, n-a fost deloc uşor, ba chiar periculos. Bărbaţii au încercat să care coşciugul pe o potecă pe care intră doar o persoană, fără să cadă în prăpastie.

Pe aceeaşi potecă merg şi copiii spre grădiniţă. Oamenii din Cârlăneşti spun că situaţia este şi mai gravă iarna când sunt, practic, uitaţi de lume. Autorităţilor le-a fost semnalată această problemă.

Poate la următoarele alegeri au mai mult noroc. Mai ales că sunt oameni care nu au mai ajuns în partea cealaltă a satului de 3 ani de zile.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri sociale » Caz şocant în Dâmboviţa. O familie a stat zile întregi cu mortul în casă şi l-a condus pe ultimul drum pe braţe