Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Şosele ca după bombardament odată cu venirea primăverii. Cel mai circulat drum naţional din Gorj, coşmar pentru şoferi

Gropi şi crăpături în asfalt. Este peisajul dezolant pe care şoferii îl întâlnesc pe multe drumuri odată cu venirea primăverii. Unele şosele arată ca după bombardament şi oricâtă îndemânare ai avea la volan, e aproape imposibil să ocoleşti craterele care se pot transforma în reale pericole în trafic. E şi cazul celui mai străbătut drum naţional din Gorj, intens circulat în special de turişti.

de Diana Speretoiu

la 14.05.2021 , 16:39

Suntem pe Drumul Național 67C, în stațiunea Rânca. Aproape tot tronsonul de drum care este deschis circulației la această dată s-a umplut de gropi. Astfel că este aproape imposibil să le ocolești pe toate. Viteza trebuie redusă drastic pentru că aceste cratere ar putea deveni oricând adevărate capcane

Aşa că mulţi şoferi sunt forţaţi să meargă pe contrasens ca să poată ocoli măcar o parte dintre gropile "răsărite" în asfalt. Cei care deţin case de vacanţă în zonă trebuie să se înarmeze cu multă răbdare, să facă slalom printre gropi şi să ridice piciorul de pe acceleraţie dacă nu vor să ajungă cu maşina în service.

''Nu poți să le eviți indiferent cât de atent ai fi sau cât de încet ai merge. Numai cu a-ntâia se circulă.''

Vezi și

''Au apărut gropile care sunt un calvar. Încerci să ocoleşti una, dai în trei. Se circulă foarte prost.''

Pe acelaşi subiect

Constantin Pănescu, cabanier: Găuri apărute datorită sării aruncate prea mult de drumari pe timpul iernii de ani de zile.

Reporter: Cam cu ce viteză puteți să mergeți pe acest tronson?

Constantin Pănescu, cabanier: Cred că cu 30 la oră.

Ce promisiuni fac autorităţile locale

Autorităţile vin cu promisiuni. Şoseaua montană se va asfalta, dar lucrarea depinde de capriciile vremii.

Corneliu Răducan Morega, prefect Gorj: Există un plan care prevede ca aproximativ 10 mii de metri pătrați de asfalt să fie turnați. Această turnare va începe imediat ce temperaturile vor permite, adică și ziua, și noaptea, temperaturile să fie peste 10 grade Celsius.

Oamenii speră ca şoseaua va fi asfaltată înainte ca Transalpina să fie redeschisă, între staţiunile Rânca şi Obârşia Lotrului, atunci când sunt așteptate următoarele valuri de turişti. 

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Şosele ca după bombardament odată cu venirea primăverii. Cel mai circulat drum naţional din Gorj, coşmar pentru şoferi