Stâlp de beton, dărâmat peste o casă din Caraş-Severin
Un impact violent a lăsat o stradă fără lumină, într-o localitate din Caraş-Severin,dar şi o famile cu casa distrusă. Din senin, şoferul unei maşini a pierdut controlul volanului şi a lovit un stâlp de susţinere a cablurilor de electricitate de pe marginea drumului
Un impact violent a lăsat o stradă fără lumină, într-o localitate din Caraş-Severin,dar şi o famile cu casa distrusă. Din senin, şoferul unei maşini a pierdut controlul volanului şi a lovit un stâlp de susţinere a cablurilor de electricitate de pe marginea drumului.
În clipa următoare, stâlpul de beton s-a prăbuşit peste locuinţa din apropiere. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Impactul cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice, extrem de violent, i-a îngrozit pe oameni. Bucata de beton s-a prăbuşit peste casă. La câţiva metri de copiii care se jucau, la marginea şoselei. La intrarea în comuna Caraşova, Caraş-Severin, din senin, şoferul a pierdut controlul volanului şi intrat direct în stâlp. Proprietara era chiar la baie în momentul în care stâlpul s-a dărâmat peste încăpere. Din fericire, în impact nu au fost victime. Pentru pagubele provocate însă, şoferul s-a ales cu un dosar de cercetare penală, iar strada a rămas, ore în şir, fără curent.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰