Incendiu puternic intr-un garaj din Botosani
O intreaga strada din Botosani a fost luminata in miez de noapte, de un incendiu puternic izbucnit intr-un garaj. Flacarile inalte s-au extins rapid la o casa, in care locuieste cu chirie o intreaga familie.
Speriati de strigatele vecinilor, oamenii au reusit sa iasa la timp din locuinta. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale, insa, n-au avut o misiune usoara.
Instalatia electrica din jurul garajului arunca scantei in toate directiile, in momentul in care pompierii au ajuns la interventie. Tone de haine adapostite in interiorul anexei alimentau focul, iar acoperisul care se unea cu cel al casei, ardea violent.
Cu ajutorul mai multor scari metalice, pompierii au reusit sa ajunga cu furtunurile deasupra flacarilor. Nici macar o secunda nu si-au permis sa opreasca alimentarea cu apa.
In momentul izbucnirii incendiului, un copil si parintii lui dormeau in casa afectata de flacari. Ei au fost atentionati de un vecin si au reusit sa se salveze.
Garajul functiona ca magazin, dar si depozit pentru articole de imbracaminte second-hand. Marfa s-a facut scrum, iar proprietarul nu isi poate explica de la ce a pornit totul.
Focul a fost stins dupa cateva ore. Pompierii vor incerca sa determine cauza izbucnirii incendiului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰