Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Studiu: 7 din 10 şoferi români sunt conştienţi că pot produce un accident rutier. Mitul care derutează conducătorii pe şosele

Românii nu se tem de accidente. În ţara europeană cu cei mai mulţi morţi pe şosele, 70% dintre şoferi spun că sunt conştienţi că pot produce un accident. Iar 3 din 10 consideră că o coliziune minoră în trafic nu îi va răni grav, iar unul din doi că accidentele se produc doar pe vreme rea. 

de Adrian Obreja

la 19.06.2023 , 14:38

Rezultatele sondajului „Evaluarea riscului rutier” indică faptul că şoferii români fie tind să creadă anumite mituri neadevărate, fie sunt relativ conştienţi că acestea sunt false, însă, în pofida acestui lucru, decid să aibă oricum un comportament riscant în trafic, după cum indică experienţa din trafic şi datele statistice.

Jumătate dintre şoferi cred că cele mai multe accidente se produc pe vreme rea dar asta nu este adevărat, statistica îi contrazice. Cele mai multe accidente de produc în condiţii meteo normale. 71% se consideră şoferi perfecţi şi spun că nu au cum să provoace un accident rutier dar în acelaşi timp 82% dintre şoferii intervievaţi spun că ar putea fi implicaţi într-un accident provocat de altcineva.

Când vine vorba de folosirea telefonului la volan 83% dintre cei intervievaţi spun că ar putea duce la producerea de accidente, dar 14% dintre ei spun că au atenţie distributivă suficient de dezvoltată. Când vine vorba de viteza excesivă, lucrurile sunt mai clare, cei mai mulţi sunt de acord că aceasta poate duce la accidente rutiere, mai mult sau mai puţin grave. Studiul a fost făcut în perioada 26 mai - 5 iunie şi au participat aproape 4800 de şoferi, femei şi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 55 de ani.

Vezi și
Adrian Obreja Like
Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri sociale » Studiu: 7 din 10 şoferi români sunt conştienţi că pot produce un accident rutier. Mitul care derutează conducătorii pe şosele