Succesul vine de peste graniţă
Să-ţi trimiţi copilul la studii în străinătate a devenit deja o modă în România. Şi nu doar copiii de bani gata ajung la universităţi celebre. Chiar dacă taxele şcolare sunt mari, există tot timpul burse.
Pe asta mizează sute de elevi care vor să înveţe peste graniţă. Taxele nu au fost, însă, o problemă pentru doi junior celebri. Răducu Mazăre învaţă afaceri la Londra, iar Alexandru Vanghelie după un an la Oxford a ajuns peste Ocean.
Andreea are 19 şi abia termină primul semestru de facultate. Învaţă Ştiinţe Politice la Bucureşti, dar vrea ceva mai mult. Pentru asta, Diana vrea să ajungă pe băncile universităţilor de prestigiu din Marea Britanie sau Danemarca.
O problemă sunt, însă, banii. În Marea Britanie, de exemplu, un an de studii ajunge să coste chiar şi 19 mii de lire sterline. Există totuşi burse.
Danemarca este şi ea foarte atractivă şi asta în special pentru că educaţia în Danemarca este gratuită. Doi copii celebri sigur nu au ales universităţile în funcţie de costuri. Răducu Mazăre învaţă la Londra de un an şi jumătate.
Cluburile, maşinile scumpe şi româncele focoase le-a înlocuit cu biblioteca şi campusul facultăţii.
Altă universitate străină, alt băiat de primar celebru. Alexandru Vanghelie, fiul edilului de la sectorul 5, îşi încearcă şi el norocul peste graniţă. După un semestru la Oxford, Vanghelie junior studiază acum în America.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰