Sudul României, paralizat de ploaie îngheţată. Anunţul făcut de meteorologi pentru următoarele zile
Iarna le-a dat dobrogenilor doar o zi să-şi tragă răsuflarea şi să apuce să-şi cureţe zăpada din curţi şi de pe locurile de parcare. De dimineaţă, cei care au plecat de-acasă şi-au găsit maşinile acoperite de ploaie îngheţată. Meteorologii au, însă, veşti bune. La mijlocul săptămânii viitoare, vom deschide în maşini sistemul de aer condiţionat.
La prima oră a dimineţii, constănţenii cu drumuri prin oraş au avut două alternative. Fie folosesc mijloacele de transport în comun, dar păşesc cu grijă spre staţiile de autobuz, fie se înarmează cu răbdare şi raclete ca să-şi scoată maşinile de sub husele de gheaţă.
Ploaia îngheţată din timpul nopţii a acoperit totul. De la maşini, la trotuare, străzi, blocuri şi case. Chiar dacă zona Dobrogei a ieşit de sub codurile de viscol şi ger, zona a fost şi în acest weekend asediată de iarnă.
Sebastian Paun, meteorolog:
Suntem sub influenta unei mase de aer rece si in acelasi timp ne-a trecut si un front rece mai ales pe sudul Dobrogei. Aceste picaturi de ploaie au inghetat instantaneu pe sol, pe masini, pe sosele.
De mâine şi până miercuri, însă, oamenii vor fi obligaţi să renunţe încetul cu încetul la straturile de haine.
Sebastian Paun, meteorolog:
Vestea buna este ca de zilele viitoare se incalzeste, o sa ajungem miercuri la temperaturi de 15 grade Celsius.
Încălzirea vremii se va face treptat începând cu ziua de mâine când, pentru prima dată în ultimele zile, temperaturile vor arăta mai mult de un grad celsius în termometre.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰