Video Sute de oameni dintr-un sat botoşănean trăiesc de mai bine de 30 de ani fără nicio sursă de apă potabilă. Autorităţile locale ridică din umeri
Sute de oameni dintr-un sat din Botoşani trăiesc de mai bine de 30 de ani fără nicio sursă de apă potabilă. Oamenii sunt nevoiţi să meargă cu butoaiele şi sticlele în alte localităţi ca să ia lichidul vital. Sătenii tot încearcă să dea de apă. Însă ori sapă inutil şi nu găsesc, ori dacă ajung la apă, ea nu este potabilă. Majoritatea nu o folosesc nici măcar la spălatul rufelor. Ce spun autorităţile despre situaţie şi cum de nu au găsit nici o soluţie până acum.
Autorităţile locale din comuna Blândeşti, pentru că satul Cerchejeni aparţine de această comună, spun că nu au găsit nicio soluţie şi asta pentru că apa din pânza freatică de aici nu este una potabilă şi este foarte greu să dai de apă.
Sunt foarte mulţi care au săpat în ultima perioadă fântâni pentru a ajunge la apă, au găsit, dar într-adevăr apă nepotabilă. Primăria a făcut astfel de foraje, dar nu au reuşit sub nicio formă să rezolve această problemă şi dau vina mai departe pe autorităţile judeţene despre care spun că nu au un master plan al apei potabile în judeţul Botoşani, astfel încât să aducă apă potabilă din alte surse, mai exact fie de la Prut fie de la Siret, în condiţiile în care o magistrală de apă potabilă se află la undeva zeci de kilometri de această localitate.
Oamenii şi-au găsit surse alternative pentru a face rost de apă să dea la animale; şi-au făcut sisteme prin care colectează apa de ploaie, fiind singura soluţie la care puteau apela. De asemenea spun că este o minune Dumnezeiască atunci când plouă; când este secetă, în schimb, chiar nu au nicio soluţie.
De băut nu au altă variantă decât să cumpere, cei mai mulţi dintre ei fie sunt ajutaţi de copii sau de nepoţi, ori merg singuri la magazin, fie aici, fie la Botoşani, care se află la 20 de kilometri, pentru a-şi procura apa de băut.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰