Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca, în topul celor mai frumoase din Europa

Decorat ca-n poveşti, târgul de Crăciun din Cluj Napoca a intrat în topul celor mai frumoase din Europa. Nu o spunem noi, ci o organizaţie europeană care face an de an lista destinaţiilor spectaculoase de sărbători.

de Redactia Observator

la 04.12.2018 , 23:54

Decorat ca-n poveşti, târgul de Crăciun din Cluj Napoca a intrat în topul celor mai frumoase din Europa. Nu o spunem noi, ci o organizaţie europeană care face an de an lista destinaţiilor spectaculoase de sărbători. Piaţa de Crăciun din Cluj este singura din ţară inclusă în clasament. Concurează cu faimoasele târguri din Viena, Germania şi Croaţia. 

De la decorul de poveste, până la căsuţele din lemn care te îmbie cu mâncare tradiţională, kurtos kolacs, castane şi vin fiert, târgul de Crăciun din Cluj are ce să le ofere turiştilor. 

Meşterii populari au pregătit globuri pictate manual, jucării din lemn şi alte creaţii artizanale. Iar turiştii străini sunt invitaţi să se simtă ca-n familie, într-o atmosferă de sărbătoare, în inima Transilvaniei. 

Vezi și

Activităţile târgului de Crăciun au fost structurate pe săptmâni tematice. Astfel, vom avea o săptămână dedicată vizionării filmelor, una mâncării şi o săptămână ddicată pregătirii cadourilor pentru cei dragi. 

Târgul de Crăciun din Cluj a fost inclus, în acest an, într-un top 20 european, lângă cele din Viena, Praga, Germania sau Franţa. În ciuda competiţiei strânse, cel din Zagreb a ieşit câştigător trei ani la rând. Localnicii spun că, în această perioadă, capitala Croaţiei are o magie aparte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca, în topul celor mai frumoase din Europa