Mii de oi pe străzile din Curtea de Argeş! Trei ciobani le-au adus în oraş pentru că nu au unde să le ducă la păscut
Protest cu aproape 3 mii de oi pe străzile din Curtea de Argeş! Desigur, totul s-a lăsat cu scandal, pentru că cei 3 stăpâni ai animalelor insistau să le ducă în faţa primăriei şi să le lase pe capul autorităţilor locale.

A predat toiagul şi odată cu el şi turma de sute de oi. În faţa gestului de revoltă al crescătorului, viceprimarul pur şi simplu a amuţit pentru câteva secunde. Mai ales că nu a fost singurul cioban care şi-a lăsat animalele de izbelişte pe străzile oraşului.
Ciobanii au venit cu oile înspre primăria oraşului Curtea de Argeş pe două căi de acces. Voiau să ajungă până în faţa instituţiei, dar nu au apucat.
Oamenii sunt nemulţumiţi de licitaţia făcută pentru zonele de păşunat, mai exact de modul în care a fost câştigată, spun crescătorii. De cine? De un fost angajat al primăriei, care până acum câţiva ani a fost şeful compartimentului Registrul Agricol din instituţie.
Crescătorii au fost invitaţi la sediul primăriei pentru negocieri, dar momentan nu au primit nicio soluţie concretă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰