Ultimul pelerinaj! Un călugăr a murit după ce mașina s-a prăvălit într-o râpă
Au vrut să se roage la o mănăstire din Neamţ, dar s-au rătăcit cu maşina pe un drum forestier, din munţii Tarcăului. Autoturismul de teren a derapat şi a căzut într-o râpă, şi după ce s-a rostogolit 30 de metri, s-a oprit într-un pârâu.

Unul dintre adolescenţi coboară singur din ambulanţă şi se aşază în scaunul cu rotile.
Poartă un guler cervical şi e sfătuit să nu facă mişcări bruşte. Colegul lui, în schimb, rămâne imobilizat pe targă. Medicii îl duc şi pe el în camera de gardă a spitalului din Piatra Neamţ.O altă ambulanţă soseşte cu al treilea supravieţuitor al accidentului.
Cu o oră înainte, maşina de teren în care se aflau băieţii s-a rostogolit 30 de metri într-o râpă şi s-a oprit, pe o parte, într-un pârâu.Călugărul de la volan n-a avut nicio şansă.
Elevii mergeau în practică la schitul Ardeluţa, dar călugărul care-i însoţea a greşit traseul şi a decis să se întoarcă 7 kilometri, către o altă mănăstire. Decizia i-a fost însă fatală. A nimerit pe un drum forestier extrem de periculos şi a pierdut controlul volanului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰