Observator » Ştiri sociale » Un adolescent din Ploieşti a fost salvat de la înec de pompierii militari. El a ajuns în stare gravă la spital

Un adolescent din Ploieşti a fost salvat de la înec de pompierii militari. El a ajuns în stare gravă la spital

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 12.07.2017, 15:36 | Modificat la 12.07.2017, 15:41

Un adolescent de 14 ani a fost dus, miercuri după amiază, în stare gravă la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti după ce a fost recuperat dintr-un lac de pompierii militari, surse oficiale declarând că minorul se afla la scăldat.

Un adolescent de 14 ani a fost dus, miercuri după amiază, în stare gravă la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti după ce a fost recuperat dintr-un lac de pompierii militari, surse oficiale declarând că minorul se afla la scăldat.

Potrivi purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, pompierii au intervenit în Parcul Municipal Vest cu două echipaje şi o barca pneumatică pentru salvarea unei persoanei din lacul amenajat în incinta parcului.

Echipajele au recuperat un adolescent de 14 ani inconştient aflat în stop cardio-respirator.

Articolul continuă după reclamă

Acesta a fost transportat în curs de resuscitare la Spitalul de Pediatrie Ploieşti.

Surse oficiale au declarat pentru AGERPRES că adolescentul s-ar fi aflat la scăldat împreună cu alţi doi copii care însă nu au fost găsiţi la faţa locului.

Parcul Municipal Vest este o investiţie a Primăriei Ploieşti realizată în cea mai mare parte din fonduri europene. Surse din cadrul primăriei au declarat că scăldatul în lacul respectiv este interzis.

Pe acelaşi subiect

Sursă: news.ro