Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un avion militar a aterizat forţat în apropierea pistei de Boboc

Un avion militar care executa un zbor de antrenament a aterizat forţat. Din fericire nici pilotul nici instructorul de zbor nu au fost răniţi.

de Redactia Observator

la 20.06.2014 , 16:54

Un avion militar care executa un zbor de antrenament a aterizat forţat. Din fericire nici pilotul nici instructorul de zbor nu au fost răniţi. Au fost însă transportaţi la spital pentru investigaţii.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 11:30. Aeronava IAR-99 Şoim, cu dublă comandă, care aparţine Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Bobocu a aterizat forţat în apropierea pistei.

În avion erau un instructor de zbor şi un pilot tânăr şi se aflau la finalul unui zbor de antrenament. După aterizarea forţată, cei doi au coborât singuri din avion. Dar cu toate că nu au fost răniţi, cei doi aviatori au fost preluaţi de medici de pe pistă şi duşi la spital pentru evaluări medicale, aşa cum prevede procedura.

Vezi și

O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene a ajuns deja la faţa locului şi verifică starea tehnică a avionului. După incident, ministrul Apărării, Mircea Duşa, a anunţat că a dispus ca până la finalizarea cercetărilor avioanele IAR să nu se mai ridice de la sol.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Un avion militar a aterizat forţat în apropierea pistei de Boboc