Un băiat de 13 ani, din Constanța, a dispărut de acasă
Disperare într-o familie din Constanţa. Fiul de 13 ani a dispărut de acasă. De aseară, părinţii nu mai ştiu nimic de el. Mama spune că a primit un mesaj sinistru chiar de la băiat.
Disperare într-o familie din Constanţa. Fiul de 13 ani a dispărut de acasă. De aseară, părinţii nu mai ştiu nimic de el. Mama spune că a primit un mesaj sinistru chiar de la băiat.
Mesajul a fost postat chiar de mamă pe Facebook. În el, fiul îi scria că e într-un sac şi o roagă să anunţe poliţia. Băiatul a plecat aseară de acasă. În jurul orei 19, a mers la un magazin, chiar la parterul blocului în care stă, dar nu s-a mai întors. Familia a anunţat dispariţia încă de aseară, iar poliţiştii au început căutările. Nu este însă deloc exclusă varianta ca băiatul să fi fugit. Puştiul ar fi furat o brăţară din casă, chiar înainte de dispariţie, iar mama l-ar fi ameninţat că-l pedepseşte. Robert are 1,40 m înălţime, 40 de kilograme, are părul blond, tuns scurt, ten deschis şi ochi albaştri. Când a plecat de acasă, băiatul purta o bluză albă, pantaloni bleumarin şi pantofi sport albaştri. Oricine poate să dea informaţii este rugat să anunţe imediat poliţia.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰