Un bărbat din Călărași și-a torturat iubita însărcinată până la moarte
Lăsat liber, un individ s-a transformat în criminal nemilos. Şi-a torturat iubita însărcinată până a lăsat-o fără suflare. Apoi a fugit ca să îşi piardă urma.
Lăsat liber, un individ s-a transformat în criminal nemilos. Şi-a torturat iubita însărcinată până a lăsat-o fără suflare. Apoi a fugit ca să îşi piardă urma.
Mama bărbatului acuzat de crimă e furibundă. Ea a găsit-o pe Nicoleta, tânăra de 19 ani, în casă. Legată, bătută şi cu zeci de înţepături pe tot corpul. Întruchiparea răului este un bărbat de 32 de ani, zis Olimpianu. E cunoscut pentru cruzimea lui şi are dosare de proxenetism şi viol pentru care era judecat în libertate.
Azi, Olimpianu urma să primească sentinţă pentru că a sechestrat o minoră şi a forţat-o să se prostitueze. După ce a omorât-o pe Nicoleta, a fugit. Poliţia l-a găsit după două zile.
Martorii spun că Olimpianu şi-ar fi pregătit cu sadism crima. A dat muzica tare, ca nimeni să nu audă loviturile iar pe fată a imobilizat-o. Bărbatul aflase că fata e însărcinată în două luni şi-a acuzat-o de infidelitate. Mai aveau un copil de doi ani şi jumătate, care a rămas acum în grija părinţilor lui.
Poliţiştii spun că în ultimii trei ani au primit mai multe plângeri de la familia Nicoletei. Însă, când au mers să ia fata din casa iubitului său, aceasta ar fi refuzat să plece sau să facă declaraţii împotriva celui care i-a devenit călău.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰