Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un jandarm din Târgu Mureş, rănit într-un accident, a murit după ce a așteptat cinci zile în spital să fie operat

Cinci zile a aşteptat ca să fie salvat de la moarte! Este povestea tragică a unui jandarm, de doar 48 de ani, care s-a stins din viaţă pe un pat de spital. Bărbatul, victimă a unui accident rutier, nu a avut nicio şansă să scape cu viaţă, din cauza unei fracturi de bazin. 

de Sorin Tanţoş

la 19.11.2020 , 09:33

  • Jandarmul a fost implicat într-un grav accident rutier, în urma căruia a suferit o fractură de bazin.
  • La spital, medicii au descoperit că bărbatul era infectat cu Covid-19, așa că intervenţia chirurgicală care trebuia să îi salveze viaţa nu s-a mai putut face.

Acum, fiica victimei îi acuză pe medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş de moartea tatălui ei.

Daniel Jurje, jandarm de profesie, se afla în misiune pe data de 13 noiembrie. În acea zi de vineri, 13, bărbatul a fost implicat într-un grav accident rutier, în urma căruia a suferit o fractură de bazin. A ajuns la Spitalul de Urgenţă din Târgu Mureş. De acolo ar fi început coşmarul familiei, susţine fiica acestuia.

”Mi-au spus la un moment dat că i-au văzut la CT o fractură de bazin şi că ar avea o pată pe un plămân. Doctorul ne-a spus că ar fi fost o pneumonie”, spune Denisa Jurje, fiica jandarmului.

Vezi și

Medicii însă vin cu o altă variantă.

”Pacientul a fost internat pe zona tampon, o zonă de izolare a pacienţilor covid pozitivi”, anunță la rândul său dr. Claudiu Puiac, managerul spitalului din Târgu Mureș.

Rezultatele testului PCR aveau să confirme infectarea bărbatului cu Sars-cov-2. Aşadar, intervenţia chirurgicală care trebuia să îi salveze viaţa bărbatului nu s-a mai putut face. La ultima discuţie telefonică, i-ar fi spus soţiei că e obosit şi că o să se odihnească. Marţi dimineaţă, în jurul orei 9.00, bărbatul a murit.

”A ajutat pe toată lumea, dar pe el nu l-a ajutat nimeni. Am crezut cu toată tăria că tati o să fie bine”, mai spune fiica bărbatului.

Fiica jandarmului spune că va dovedi vinovăţia medicilor implicaţi.

Conducerea spitalului spune că va oferi un punct de vedere oficial în zilele următoare.

Sorin Tanţoş Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri sociale » Un jandarm din Târgu Mureş, rănit într-un accident, a murit după ce a așteptat cinci zile în spital să fie operat