Antena Meniu Search
x

Un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti, ridicat de procurorii DNA

Deși Justiţia e oarbă, judecătorii văd avantajele banilor. Un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti a fost ridicat de procurorii DNA, acuzat că vindea sentinţe cu preţuri între 20 de mii şi 500 de mii de euro.

Vezi și

Potrivit DNA, magistratul îşi contacta clienţii prin intermediari: Florian Alexandru, un apropiat al fraţilor Cămătaru, Ioan Boraci, proprietarul unei ferme de animale din Ialomiţa şi o grefieră de la Curtea de Apel. Mustaţă le dădea listele cu procesele, iar cei trei complici îi anunţau pe inculpaţi că judecătorul vinde soluţii favorabile. Şpaga cerută varia de la 20.000 de euro, până 50.000 de euro, spun surse din anchetă.

Magistratul şi complicii săi s-ar fi întâlnit într-un apartament din cartierul bucureştean Coletina. Surse judiciare mai spun că există interceptări telefonice şi ambientale ale discuţiilor judecătorului cu Florian Alexandru şi Ioan Boraci.

Unul dintre clienţi ar fi chiar MM Stoica, spun surse din anchetă. Magistratul ar fi cerut mită ca să-i accepte fostului manager al Stelei cererea de anulare a condamnării.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri sociale » Un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti, ridicat de procurorii DNA