Observator » Ştiri sociale » Un puşti de 17 ani, erou după tragedia de pe trecerea de pietoni din Constanţa

Un puşti de 17 ani, erou după tragedia de pe trecerea de pietoni din Constanţa

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 05.09.2014, 16:13 | Modificat la 05.09.2014, 16:35

Cu modestie, spune că a făcut ceva normal. În faţa unei ţări întregi, el este un erou. Se numeşte Răzvan, are 17 ani şi a fost primul care a intervenit la accidentul terifiant de ieri de la Constanţa. Adolescentul l-a resuscitat pe şofer şi, datorită lui, acum trăieşte.

Cu modestie, spune că a făcut ceva normal. În faţa unei ţări întregi, el este un erou. Se numeşte Răzvan, are 17 ani şi a fost primul care a intervenit la accidentul terifiant de ieri de la Constanţa. Adolescentul l-a resuscitat pe şofer şi, datorită lui, acum trăieşte.

Datorită acestui tânăr, un om este acum în viaţă. În secundele care au urmat carnagiului, băiatul a fost primul înger salvator din infern.

Şi-a dat seama că nu mai poate face nimic pentru bărbatul din Giurgiu, care murise pe loc.

Articolul continuă după reclamă

Aşa că şi-a concetrat toate eforturile pentru salvarea şoferului, aflat în stop cardiac.

După câteva minute, bărbatul părea că-şi revine. Din păcate a intrat la loc în stop cardiac. Misiunea tânărului a fost preluată apoi de medicii smurd. Dar Răzvan a rămas lângă ei şi i-a ajutat.

Era un voluntar de la Târgu Mureş, care făcea manevrele de resuscitare.

Pe acelaşi subiect

Răzvan este elev în clasa a 12-a şi, de aproape un an lucrează ca voluntar la SMURD Târgu-Mureş. Tatăl lui, medic de profesie, a fost cel care l-a încurajat să salveze vieţi.

A făcut cursuri de voluntar nivelul 1 după care a început să facă gărzi.

Era în vacanţă la Constanţa cu un prieten şi trecea întâmplător prin zonă când a auzit strigătele răniţilor.

Un om a murit şi patru au fost răniţi ieri după ce toţi au fost spulberaţi de o maşină pe o trecere de pietoni. Şoferului i s-a făcut rău la volan.