Un şofer băut a provocat două accidente, aproape de Rădăuţi. O salvare s-a răsturnat
Două accidente în lanţ, în legătură unul cu altul, s-au petrecut luni pe E 85, între localităţile Pătrăuţi şi Dărmăneşti, la interval de mai puţin de zece minute. Cele două accidente s-au petrecut la distanţă de circa 300 de metri unul de altul, fiind implicate şapte maşini, iar cinci oameni ajungând la Spitalul Judeţean Suceava. Primul accident a fost între un autoturism şi o ambulanţă de la Rădăuţi.

Un autoturism care circula dinspre Suceava a derapat, a intrat pe contrasens şi s-a izbit în ambulanţa care venea spre Spitalul Judeţean Suceava pentru a prelua un pacient. Impactul a fost violent, iar salvarea s-a răsturnat, în timp ce autoturismul a ajuns în şanţul de pe contrasens.
Şoferul ambulanţei a ajuns la spital, acuzând dureri în zona bazinului. Şoferul autoturismului care a pătruns pe sens opus era foarte confuz, iniţial declarând că circula în faţa ambulanţei. În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat că acesta avea o alcoolemie de 0,31 mg /l alcool pur în aerul expirat.
În urma acestui accident s-a format o coloană de maşini, iar după puţin timp un tir înmatriculat în Neamţ a intrat în plin în coloana de maşini. Patru maşini din coloană au fost implicate în această tamponare în lanţ. Şoferul primei maşini lovite a suferit răni mai grave, el rămânând încarcerat şi fiind scos din maşină de lucrătorii ISU. Şoferul tirului a declarat că nu a văzut coloana, care se afla pe coama pantei pe care tocmai o urcase, iar în zonă era ceaţă. În urma acestui al doilea impact, patru oameni au mai ajuns la spital.
Sursa: Monitorul de Suceava
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰