Observator » Ştiri sociale » Un tânăr din Galați a intrat cu maşina în vitrina unui magazin alimentar

Un tânăr din Galați a intrat cu maşina în vitrina unui magazin alimentar

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 25.05.2015, 13:22 | Modificat la 25.05.2015, 14:06

Un accident mai puţin obişnuit s-a produs în Galaţi. Un tânăr de 19 ani a intrat cu maşina în vitrina unui magazin alimentar, după ce a luat o curbă cu viteză foarte mare şi nu a mai putut controla autoturismul

După impact, tânărul care consumase înainte băuturi alcoolice, a încercat să fugă. A avut însă ghionion. Unul dintre cauciucurile maşinii, tăiat în accident, a lăsat pe şosea o urmă numai bună, care i-a condus pe poliţişti direct la el.

Aşa au aflat agenţii că băiatul se întorcea de la propria petrecere aniversară unde băuse un pahar sau două. Tânărul a rămas fără carnet pentru 90 de zile şi va avea de plătit o amendă de aproape 900 de lei.

Articolul continuă după reclamă

Dacă proprietarul magazinului va cere despăgubiri, este posibil ca isprava să-l coste şi mai mult.