Observator » Ştiri sociale » O vacă a avariat două mașini, la ieşirea din Târgovişte

O vacă a avariat două mașini, la ieşirea din Târgovişte

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 12.09.2020, 11:21 | Modificat la 12.09.2020, 11:40

Două maşini au fost avariate, iar pasagerii s-au speriat zdravăn, după ce o vacă le-a ieşit în cale. Impactul a avut loc pe DN 72A, la ieşirea din Târgovişte.

Şoferul a zărit dintr-o dată animalul în mijlocul drumului. Nu a reuşit să evite impactul, în urma căruia vaca a decedat. Şoferul s-a ales cu răni uşoare.

La scurt timp, o altă maşină a lovit corpul animalului. Ambele maşini au fost avariate. Proprietarul animalului a fost amendat cu 500 de lei şi riscă să suporte şi cheltuielile de reparaţie a autoturismelor.