Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vacanţa forţată, fără un final clar, îi îngrijorează pe părinţi şi profesori. "Privarea de şcoală nu face bine nimănui"

Toţi elevii intră de luni în vacanţă forţată timp de două săptămâni. Ministrul Educaţiei dă asigurări că elevii nu vor pierde materia, dar profesorii îl contrazic. Mai mulţi dascăli au anunţat deja că nu vor să intre în vacanţă şi vor continua cursurile în online. Părinţii sunt acum îngrijoraţi că nu au cu cine să-şi lase copiii acasă.

de Mădălina Iacob

la 21.10.2021 , 19:52

Cel puţin până la data de 8 noiembrie, toate şcolile vor fi goale. Abia după aceea, autorităţile se vor întoarce în bănci sau vor avea o vacanţă prelungită pentru că riscul epidemiologic este încă ridicat. Astăzi, în România, 20% dintre elevi învaţă în regim online. 

Primii care au reacţionat imediat după declaraţia lui Klaus Iohannis au fost, culmea, profesorii. "Nu am înţeles de ce trebuie să fie vacanţă şi nu poate să fie şcoala online. Privarea aceasta de şcoală, procesul educaţional care trebuie să aibă o consecvenţă şi o continuitate, nu face bine nimănui", crede Claudia Chiru, învăţătoare.

Copiii s-au bucurat de veste, părinţii lor nu prea. "Lucrez în ture, soţul lucrează la 8 ore şi trebuie să rezolvam cumva. Nu am cu cine să îi las, părinţii sunt în vârstă, sunt în provincie. Cât suntem la serviciu, o să stea în casă, nu am ce sa îi fac", povesteşte o femeie. "Mai bine intrau în online de la început, nu aşa", spune o alta. 

Vezi și

"Cei care adresează această întrebare nu au auzit de faptul că 50% din teritoriul României nu are o viteză de Internet care să permită învăţământ online", răspunde ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu"Dacă mergem pe principiul enunţat de domnul ministru, înseamnă că rămânem în continuare în vacanţă până se termină acest val 4", deduce Iulian Cristache, Federaţia Părinţilor. Ministrul Educaţiei dă asigurări că va modifica structura anului şcolar pentru ca elevii să nu rămână în urmă cu materia. "Nu uitaţi că avem şi o vacanţă de iarnă, şi o săptămână de Şcoala Altfel, avem variante", mai spune Sorin Cîmpeanu.

Aproape o mie de şcoli din România au fost închise

Aproape o mie de şcoli sunt închise la nivel naţional, iar patru mii de unităţi au cel puţin o clasă suspendată din cauza îmbolnăvirilor. Ministerul Educaţiei promite că, până la terminarea vacanţei de două săptămâni, vor ajunge şi testele pe bază de salivă. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Vacanţa forţată, fără un final clar, îi îngrijorează pe părinţi şi profesori. "Privarea de şcoală nu face bine nimănui"