Vama Veche, nopti albe si zile de somn
Vamaiotii au dansat cat i-au tinut picioarele si au baut cat i-au tinut buzunarele. Cine a rezistat, a apucat sa vada spectacolul rasaritului. Cei mai multi au adormit pe unde i-a prins somnul.
Cluburi sunt si in Vama. Cu DJ-i de meserie si tineri cu fite. Unul dintre ei nu renunta la ochelarii de soare nici noaptea. Pare ca stie el ceva - se apropie rasaritul, iar spectacolul naturii merita vazut tot de langa mare.
Unii au pierdut lupta cu bautura si cu somnul. Au adormit rezemati de ziduri sau si-au lasat capul pe masa.
A doua zi, dupa distractie, e liniste in Vama. Acolo unde dansau tinerii cu cateva ore inainte, mai sunt doar cativa muncitori. Aduna cu grebla gramezi imense de sticle. Pregatesc de fapt ringul de dans. Urmeaza inca o noapte alba, la Vama Veche.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰