Observator » Ştiri sociale » Vasile Muraru: "Nae s-a dus să-l distreze pe Dumnezeu"

Vasile Muraru: "Nae s-a dus să-l distreze pe Dumnezeu"

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 20.12.2013, 19:12 | Modificat la 20.12.2013, 22:36

Scena pe care Nae Lăzărescu a jucat cu atâta plăcere şi dorinţă de-a ne face să râdem are acum un loc gol. A urcat pe ea partenerul şi prietenul regretatului actor.

Actorul Vasile Muraru filmează singur acum pentru revelion. La scenete ar fi trebuit să participe și Nae.

"Viața merge înainte. El a hotărât să facă filmările cu alți colegi, s-a dus să-l distreze pe Dumnezeu", spune cel care i-a fost partener atâta vreme. "Sper să o ducem mai departe așa cum și-a dorit și el. Colegii l-au văzut cum se uita la noi prin vitrina din foaierul teatrului. Sufletul lui e printre noi."

Maestrul Nae Lăzărescu era tot timpul aproape de colegii săi, nu doar când juca cu ei pe scenă. Adesea făcea glume în culise doar ca să-i vadă zâmbind.

Articolul continuă după reclamă

"Asta era el, pus pe sotii tot timpul.", spune cu tristețe apăsătoare Vasile Muraru. 

Nae Lăzărescu va fi înmormântat mâine, la Focșani, cu aplauze, zâmbete și onoruri militare.