Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea până pe 26 ianuarie. ANM spune când şi unde va ninge

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a temperaturilor şi precipitaţiilor în intervalul 13-26 ianuarie pentru toate regiunile din ţară.

de Redactia Observator

la 13.01.2014 , 12:59

BANAT

Până în 15 ianuarie temperaturile maxime vor creşte uşor şi vor depăşi 10 grade Celsius, mai ales în zona deluroasă. O scădere a valorilor termice se va resimţi în jurul datei de 16 ianuarie, pentru ca până la sfârşitul primei săptămâni acestea să crească din nou, cu aproximativ 4 grade. Tendinţa vremii pentru cea de a doua săptămână este de răcire uşoară şi treptată, până la valori medii în jur de 5 grade Celsius. Şanse mai mari de precipitaţii vor fi în 15-16 ianuarie şi apoi din data 19 ianuarie. Vor fi ploi, iar spre sfârşitul intervalului posibil, trecător, şi lapoviţe şi ninsori.

CRIŞANA

Articolul continuă după reclamă

În prima săptămână, valorile maxime de temperatură vor fi în creştere, până la 11 grade în week-end, când va fi mult mai cald decât în mod obişnuit. Apoi, temperaturile încep să scadă treptat, mai ales după data de 22 ianuarie, până la medii în jur de 4 grade, valori încă uşor mai ridicate decât normalul perioadei. Va ploua slab în data de 15 şi de 16 ianuarie, dar şi după data de 19 ianuarie. În ultimele zile din interval vor fi posibile şi lapoviţe şi ninsori.

TRANSILVANIA

Până pe 15 ianuarie, temperaturile maxime cresc cu 4 grade, apoi scad puţin, pentru ca la sfârşitul săptămânii şi la începutul săptămânii viitoare să se atingă din nou medii de 7 grade. În intervalul 22 ianuarie - 26 ianuarie regimul termic va fi în scădere, cu aproximativ 4 grade. Mediile valorilor minime de temperatură vor fi negative în majoritatea zilelor, iar cel mai frig va fi la începutul şi la sfârşitul intervalului, când în depresiuni izolat va fi ger. Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată în zilele de 15 şi 16 ianuarie, apoi după data de 19 ianuarie. Precipitaţiile vor fi slabe, ploi în prima săptămâna, apoi mixte.

MARAMUREŞ

În intervalul 13 ianuarie - 21 ianuarie, temperatura aerului va avea oscilaţii spre valori tot mai ridicate şi se va ajunge la medii ale maximelor de 8 grade. De marţi, 21 ianurie, tendinţa vremii este de răcire şi revenire la temperaturi în medie de 2 grade. Cele mai reci nopţi vor fi în intervalul 13 - 15 ianuarie şi 23 - 26 ianuarie, când minimele vor coborî frecvent sub 0 grade. Cele mai mari şanse de precipitaţii vor fi la mijlocul primei săptămânii, ploi, şi după data de 18 ianuarie, lapoviţă şi ninsoare.

MOLDOVA

În prima săptamână mediile valorilor maxime vor oscila între 6 grade în ziua de 15 ianuarie şi 3 grade în zilele de 17 şi 18 ianuarie. În săptămâna următoare, după o creştere uşoară în primele două zile, temperaturile vor coborî treptat spre valori apropiate de normalul perioadei. Evoluţia temperaturilor nocturne va fi asemănătoare, iar cele mai friguroase nopţi vor fi la începutul şi la sfârşitul intervalului. După data de 16 ianuarie vor fi posibile precipitaţii slabe, la început sub formă de ploaie, apoi trecător şi lapoviţă şi ninsoare.

DOBROGEA

În tot intervalul de prognoză vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această dată. La jumătatea primei săptămâni şi din nou în jurul datei de 21 ianuarie, media temperaturilor maxime va fi de 10 grade. În 17-19 ianuarie, dar şi la finalul intervalului, va fi mai rece, dar nici atunci mediile diurne nu vor coborî sub 4 grade. Mediile regionale ale valorilor minime vor fi negative doar în primele şi în ultimele dimineţi. Din data de 16 ianuarie, trecător vor fi posibile precipitaţii mai ales sub forma de ploaie slabă.

MUNTENIA

Până în jurul datei de 21 ianuarie, valorile temperaturilor maxime se vor menţine ridicate, astfel că în zilele cele mai calde media pe întreaga regiune va fi de aproximativ 9 grade. După această dată temperaturile vor începe să scăda uşor şi treptat până la medii de 5 grade, încă destul de ridicate pentru a doua decadă a lunii ianuarie. În privinţa temperaturilor nocturne, cele mai mici valori se vor înregistra la începutul primei săptămâni şi la finalul celei de a doua, când pot coborî spre minus 5 grade. Din data de 16 ianuarie, local, vor fi condiţii de precipitaţii, în general slabe cantitativ. Vor predomina ploile.

OLTENIA

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal, în tot intervalul de prognoză. În zilele cele mai calde media maximelor pe întreaga regiune va fi de 9 grade, iar în zilele mai reci nu vor coborî sub 4 grade. Cele mai scăzute minime, cu valori preponderent negative, vor fi în intervalele 13-16 ianuarie şi din nou în 24-26 ianuarie. Temporar vor fi condiţii de ploi slabe, începând cu data de 15 ianuarie.

LA MUNTE

Până la mijlocul celei de a doua săptămâni, mediile temperaturilor maxime vor fi pozitive şi se vor situa între 2 şi 4 grade, apoi vor începe să scadă sub 0 grade. Media minimelor nocturne se va menţine negativă în ambele săptămâni, iar cele mai reci nopţi vor fi la începutul şi la finalul intervalului de prognoză. Trecător vor fi precipitaţii mixte, iar spre final mai ales sub formă de ninsoare.

sursa: mediafax.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Ştiri sociale » Vremea până pe 26 ianuarie. ANM spune când şi unde va ninge