Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O şosea asfaltată acum doi ani, între Arad şi Timişoara, distruge zilnic zeci de maşini

Zeci de maşini care au trecut în aceste zile pe şoseaua dintre Timişioara şi Arad au ajuns direct în service. Şi nu nu este nicio exagerare.

de Redactia Observator

la 12.02.2018 , 16:46

Zeci de maşini care au trecut în aceste zile pe şoseaua dintre Timişioara şi Arad au ajuns direct în service. Şi nu nu este nicio exagerare. Într-o singură oră au fost 5 cazuri. Între ele, chiar şi o maşină de poliţie. De vină sunt gropile apărute pe asfalt, deşi șoseaua a fost asfaltată acum nici doi ani. Dacă unii îşi taie cauciucurile şi se opresc la prima vulcanizare, alţii, mai ghinionişti, pleacă doar tractaţi de acolo.

Sunt gropi adânci de 15 centimetri şi late de 50. Au apărut, ca din senin, după ultimele precipitaţii, chiar la ieşirea din oraşul Arad. 

Într-o singură oră, cinci şoferi, între care şi un poliţist, şi-au stricat maşinile pe drumul care duce la Timişoara. Muncitorii de la Drumuri au încercat să cârpească asfaltul. 

Vezi și

Şoseaua a fost făcută în 2015 şi 2016, iar în 2017, aici s-au construit şi trotuare. Ralu Cotrău, purtător de cuvânt Primăria Arad: "Lucrarea nu mai e în garanţie. Vom identifica toate cauzele care au generat această situaţie neplăcută şi se vor lua măsurile corespunzătoare."

Şoferilor nu le rămâne decât să dea Primăria în judecată pentru a-şi recupera pagubele.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » O şosea asfaltată acum doi ani, între Arad şi Timişoara, distruge zilnic zeci de maşini