Antena Meniu Search
x

Adrian Ungur a câștigat turneul challenger Sibiu Open

Tenismanul român Adrian Ungur a câștigat, luni, turneul challenger Sibiu Open, dotat cu premii totale de 42.500 euro, după ce l-a învins în finală pe spaniolul Pere Riba, cu 6-4, 3-6, 7-5

Tenismanul român Adrian Ungur a câștigat, luni, turneul challenger Sibiu Open, dotat cu premii totale de 42.500 euro, după ce l-a învins în finală pe spaniolul Pere Riba, cu 6-4, 3-6, 7-5

Finala s-a disputat în cele din urmă în Sala Ilie Vonica, aflată în spatele reprezentanței Toyota din Șelimbăr, vizavi de Promenada Mall, iar la meci au asistat primii 150 de spectatori sosiți la sală. Persoanele care au achiziționat bilete în avans și nu au reușit să intre vor primi înapoi contravaloarea biletului, au anunțat organizatorii. Finala trebuia inițial să se desfășoare duminică, dar a fost amânată pentru luni, însă condițiile meteo nu au permis jucarea meciului în aer liber, la Tenis Club Pamira, astfel că partida a fost mutată în sală.

Ungur (30 ani, 189 ATP) s-a impus după o oră și 57 de minute în fața lui Riba (27 ani, 236 ATP), care a condus cu 5-4 în decisiv. Ibericul a avut trei mingi de break la 5-5, dar Ungur le-a salvat pe toate, a preluat conducerea și apoi a reușit să câștige pe serviciul adversarului.

Adi Ungur îl conduce acum pe Riba cu scorul de 5-1 la meciurile directe. Primele două partide s-au încheiat cu victoria piteșteanului, în 2008, la Sofia, în optimi, cu 7-5, 6-3, și la Constanța, în optimi, cu 6-4, 0-6, 6-4. Riba a câștigat în 2009, în semifinalele turneului challenger de la Brașov, cu 6-3, 6-4, după care Ungur a mai obținut trei succese, în 2011, la San Benedetto, în semifinale, cu 6-1, 7-5, în 2013, la Arad, în semifinale, cu 1-6, 6-3, 7-5, și acum la Sibiu.

Ungur a mai câștigat turneul de la Sibiu în 2012, când a disputat alte cinci finale challenger, la Bucaramanga, Meknes, Marrakach, Brașov și Trnava, precum și finala circuitului ATP Challenger Tour. În 2013, a ajuns până în semifinale la Sibiu, câștigând titlurile la Arad și Tunis și disputând finala la Trnava. În 2014, s-a oprit în optimi la Sibiu și a obținut un singur titlu challenger, în San Marino. Anul acesta, Ungur a mai jucat o finală, la Cordenons.

Pentru victoria de la Sibiu Open 2015, Ungur a fost recompensat cu un cec de 6.150 euro și 90 de puncte ATP.

"Am fost foarte aproape să pierd această partidă. Dar, spre norocul meu, Pere a avut mai multe emoții, mi-a și spus la finalul partidei. A fost de departe cel mai greu meci din acest turneu. Ultima dată când am jucat cu el tot în trei seturi am reușit să îl înving. Sunt foarte bucuros că am câștigat pentru a doua oară acest turneu și mă bucur că și turneul de dublu a fost câștigat tot de jucătorii români", a spus Adrian Ungur după finală, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Victor Crivoi și Petru-Alexandru Luncanu, beneficiarii unui wild-card, s-au impus, sâmbătă, în finala de dublu, cu 6-4, 6-3, în fața sârbilor Ilija Bozoljac/Dusan Lajovic, favoriți numărul trei.

Ediția de anul acesta a turneului Sibiu Open a a consemnat pentru prima oară în istoria acestei competiții când atât turneul de simplu cât și cel de dublu sunt câștigate de jucători români.

"Ne bucurăm extrem de mult că jucătorii români au confirmat și au demonstrat că tenisul românesc masculin are valoare. Dacă din partea lui Adrian Ungur ne așteptam la un turneu bun, mai ales că l-a mai câștigat o dată, Victor și Petru sunt o surpriză foarte plăcută și sunt încântat că am decis să le oferim wild-card-ul necesar participării la acest turneu", a afirmat Marius Vecerdea, directorul turneului Sibiu Open.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Sport » Adrian Ungur a câștigat turneul challenger Sibiu Open