Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Apa nu minte". Mesajul emoţionant al lui David Popovici după aurul mondial şi calificarea de la Singapore

David Popovici continuă să impresioneze nu doar prin medalii, ci și prin maturitatea declarațiilor. După ce a cucerit aurul mondial la 200 de metri liber şi s-a calificat la în semifinalele probei de 100 de metri de la Campionatul Mondial din Singapore, înotătorul român a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale, subliniind că performanța vine doar prin muncă şi autodepăşire: "Apa nu minte. Îţi dă înapoi exact cât ai muncit".

de Redactia Observator

la 30.07.2025 , 12:38

David Popovici, după aurul de la 200 de metri liber Campionatul Mondial de la Singapore "Apa nu minte". Mesajul emoţionant al lui David Popovici după aurul mondial şi calificarea de la Singapore - Profimedia

La mai puţin de 24 de ore după ce a cucerit aurul mondial la 200 de metri liber, David Popovici a oferit o nouă demonstraţie de forţă la Campionatul Mondial din Singapore, unde s-a calificat în semifinalele probei de 100 de metri.

Campionul mondial la 200 de metri liber, David Popovici a uimit din nou. În calificările de la 100 de metri, românul a obţinut cel mai bun timp - 47,41 secunde - şi i-a depăşit pe australianul Kyle Chalmers şi rusul Egor Kornev.

Mai mult, Popovici a impus şi o diferenţă considerabilă faţă de principalul său rival. L-a întrecut cu aproape o jumătate de secundă pe chinezul Pan Zhanle, campion mondial şi olimpic en-titre. Acesta a încheiat abia pe locul 6 în calificări, însă s-a calificat în semifinale, aşa că lupta pentru aur rămâne deschisă.

Articolul continuă după reclamă

După rezultatele impecabile, prin care a pus din nou România pe harta nataţiei mondiale, David Popovici a notat într-o postare pe Facebook că apa "îţi dă înapoi exact cât ai muncit", punând accent pe eforturile făcute pentru a obţine câştigurile cu care se mândresc românii.

“Apa nu minte. Îţi dă înapoi exact cât ai muncit. Între un podium şi altul nu e doar timp, e tot ce ai pus în el, când nu te vede nimeni”, a scris David Popovici.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Sport » "Apa nu minte". Mesajul emoţionant al lui David Popovici după aurul mondial şi calificarea de la Singapore