Antena Meniu Search
x

Curs valutar

BĂTAIE între suporteri, la meciul ASU Poli Timişoara - UTA Arad. PUMNI şi garduri RUPTE dincolo de tribune

ASU Politehnica Timişoara a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa UTA Arad, într-un meci din etapa a XII-a a ligii secunde

de Redactia Observator

la 16.10.2017 , 02:25

Sursă foto: opiniatimisoarei.ro

Formaţia ASU Politehnica Timişoara a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa UTA Arad, într-un meci din etapa a XII-a a ligii secunde, la care cele două grupări au avut câte un jucător eliminat şi la pauză au avut loc incidente în tribună, scrie News.ro

Au marcat Predescu ‘3 şi Bilia ’62 pentru gazde, respective Asani ‘9 pentru oaspeţi.

În minutul 49, au fost eliminaţi Mera de la ASU şi Curtuiuş de la UTA.

Articolul continuă după reclamă

La pauză, ultraşii arădeni au rupt un gard de la sectorul pentru oaspeţi şi au mers către câţiva membri din galeria alb-violetă, în apropiere de zona presei. Câţiva timişoreni aflaţi pe stadion au alergat şi ei spre rivali, astfel că suporterii şi-au împărţit câţiva pumni în tribunele Stadionului ”Dan Păltinişanu” din Timişoara.

Jandarmii de la Gruparea Mobilă au intervenit rapid şi i-au despărţit pe suporterii agresori.

La derbiul ASU Poli Timişoara – UTA Bătrâna Doamnă, în tribune au fost aproximativ 400 de spectatori.

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » BĂTAIE între suporteri, la meciul ASU Poli Timişoara - UTA Arad. PUMNI şi garduri RUPTE dincolo de tribune