Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cel mai selecţionat "tricolor" o consideră pe România favorită la calificarea la Cupa Mondială 2026. "Avem prima şansă"

Noroc fantastic pentru România! După 26 de ani, Naţionala lui Mircea Lucescu are şanse mari să se califice la Cupa Mondială - World Cup 2026, care va fi în direct la Antena 1. Tragerea la sorţi de astăzi ne-a trimis într-o grupă preliminară uşoară, cu Austria, Bosnia-Herţegovina, Cipru şi San Marino. Generaţia de suflet începe dumul spre Mondiale la primăvară, iar meciurile vor fi live la Antena 1.

de Redactia Observator

la 13.12.2024 , 19:29

Au trecut 30 de ani de la Mondialul din Statele Unite, când naţionala condusă în teren de Hagi şi Răducioiu ne scotea în stradă cu victoriile împotriva Columbiei şi Argentinei. Acum, tricolorii visează din nou la World Cup. Suntem într-o grupă din care ne putem califica direct de pe primul loc

După parcursul perfect din Liga Naţiunilor, cu cinci victorii din cinci meciuri, "Generaţia de Suflet" şi-a câştigat dreptul de a fi în urna a doua şi a scăpat de echipele grele: Germania, Spania, Anglia şi Franţa. Austria este cel mai uşor cap de serie peste care puteam da.

Mircea Lucescu nu vrea să se bucure, însă, prea devreme. "Nu e vorba de noroc. Trebuie să câștigi meciurile că să spui dup-aia dacă ai avut noroc sau nu. E o grupă echilibrată. E o grupă care se joacă... voi fi mulțumit dacă ajungem la Campionatul Mondial", a spus Lucescu.

Vezi și

Cele 54 de echipe europene au fost împărţite în 12 grupe de câte 4 şi 5 echipe.

Pe acelaşi subiect

Primul loc duce direct la World Cup 2026, al doilea, la barajul pentru Cupa Mondială

"Am foarte mari aşteptări de la echipa României, avem tot dreptul să ne gândim că putem şi avem şansa să câştigăm această grupă. Echipa este conştientă de valoarea ei", a declarat Florin Răducioiu.

Naţionala Austriei este pe locul 21 în clasamentul mondial, noi, pe 43, Bosnia şi Herţegovina pe 74, iar San Marino şi Cipru sunt printre cele mai slabe echipe din fotbalul internaţional. "Suntem încrezători că vom face tot ce depinde de noi că să ne continuăm această călătorie şi de a oferi o experiență unică tuturor suporterilor în 2025", a spus Răzvan Burleanu, preşedintele FRF.

Cupa Mondială 2026. Foştii internaţionali simt că România are o şansă uriaşă în preliminarii

Dorinel Munteanu, fotbalistul cu cele mai multe selecţii la Naţională, aşteaptă o calificare din 1998, anul ultimului Campionat Mondial la care au jucat şi el, şi România. 

"Eu cred că avem prima şansă, chiar dacă multă lume o consideră favorită pe Austria. Eu am crezut în calificarea echipei noastre de foarte mult timp!", a spus Dorinel Munteanu.

Turneul, găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada, va fi transmis în exclusivitate de Antena 1 şi AntenaPlay. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Sport » Cel mai selecţionat "tricolor" o consideră pe România favorită la calificarea la Cupa Mondială 2026. "Avem prima şansă"