Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cele două date în care ar putea fi luată o decizie în cazul meciului România - Kosovo

Contre la nivel înalt după partida dintre România şi Kosovo. Premierul oaspeţilor susţine că jucătorii au procedat corect când au abandonat meciul şi cere pedepsirea gazdelor. A venit imediat replica şefului Guvernului de la Bucureşti. Marcel Ciolacu i-a transmis omologului său că vinovaţii nu sunt jucătorii şi fanii români. O decizie UEFA privind rezultatul partidei ar putea veni abia la sfârşitul săptămânii sau chiar la începutul lunii viitoare.

de Cristi Popovici

la 18.11.2024 , 19:41

După ce au plecat la vestiare înainte de fluierul final, kosovarii au continuat scandalul şi la întoarcerea în ţară, unde premierul le-a luat apărarea. "Vom face totul pentru a continua această bătălie pe arena politică și diplomatică internațională, dar și sub aspectul juridic, astfel încât UEFA și FIFA să-i pedepsească pe cei care merită, adică pe cei care încurajează sau permit astfel de apeluri şoviniste şi rasiste", a declarat Albin Kurti, premier Kosovo.

UEFA poate da sentinţa în acest caz până vineri 22 noiembrie

Marcel Ciolacu a reacţionat, acuzându-l pe omologul său că face presiuni politice asupra forurilor fotbalistice. "Vinovații sunt clari și ei nu sunt jucătorii români și nici publicul de pe Arena Națională", a scris pe Facebook şeful Guvernului. În minutul 90 al partidei de pe Arena Naţională, jucătorii din Kosovo au ieşit de pe teren, motivând că suporterii români au strigat "Serbia!". Nu înainte de a face gesturi provocatoare la adresa publicului. Pentru că naţionala din Kosovo a refuzat reluarea meciului, arbitrul a suspendat partida după o oră. O decizie privind soartea rezultatului va fi luată de UEFA.

Vezi și

Forul European poate da sentinţa în acest caz până vineri 22 noiembrie, când este programată tragerea la sorţi pentru meciurile de baraj din Liga Naţiunilor. Cine pierde meciul la masa verde, cu 3-0, termină grupa de Nations League pe locul 2 şi trebuie să joace un meci de baraj pentru a promova în următoarea Ligă Valorică. Un alt termen luat în calcul pentru decizia comisiei UEFA este 13 decembrie, atunci când se trag la sorţi meciurile pentru preliminariile World Cup. Oficialii români sunt convinşi că dreptatea este de partea noastră, deoarece adversarii tricolorilor au părăsit terenul fără acordul arbitrului.

Pe acelaşi subiect

"Nicio emoţie n-am avut pentru că eram mai mulţi acolo, în tribună, printre care şi specialişti în regulile UEFA, cum este Kyros. Care mi-au zis să stau fără griji, pentru că nu noi suntem vinovaţi. Mi se pare un pic premeditat tot ce s-a întâmplat. Aşa ceva nu am mai văzut până acum", a declarat Mihai Soichiţă, director tehnic FRF. Pe reţelele sociale au apărut şi imagini din sectorul destinat fanilor din Kosovo pe Arena Naţională. Când pe teren se afla doar naţionala antrenată de Mircea Lucescu, unul dintre suporteri a scos un steag al Albaniei, ţara care susţine cel mai mult identitatea micului stat din Balcani. Gestul a fost taxat imediat de un jandarm care a vrut să confişte drapelul. Suporterul a refuzat să-l predea şi a fost evacuat.

Ne pregătim şi pentru un meci de handbal cu grad de risc maxim între echipe din cele două ţări. Minaur Baia Mare joacă în cupa EHF împotriva unei formaţii din Kosovo, iar reprezentanţii echipei noastre au cerut Federaţiei europene de handbal protecţie suplimentară, asteptandu-se la ostilitati în partida care se va disputa la Rahovec, aproape de graniţa cu Albania.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aveți încredere în influencerii de pe rețelele de socializare?
Observator » Sport » Cele două date în care ar putea fi luată o decizie în cazul meciului România - Kosovo