Chelsea Londra a câştigat Supercupa Europei la lovituri de departajare
Chelsea Londra, deţinătoarea UEFA Champions League, şi-a trecut în cont şi Supercupa Europei, după ce s-a impus împotriva echipei spaniole Villarreal, la lovituri de departajare.
- Chelsea Londra a câştigat pentru a doua oară în istorie Supercupa Europei.
Chelsea Londra, campioana Europei en-titre, a controlat, în mare măsură, meciul de pe Windsor Park, de la Belfast, dar a reuşit să înscrie o singură dată în timpul regulamentar, prin Hakim Ziyech, la jumătatea primei reprize. Reuşita marocanului a fost anulată, în repriza a doua, de golul marcat de Gerard Moreno, golgeterul lui Villarreal.
După 90 de minute de joc au urmat cele două reprize suplimentare, de câte 15 minute, perioadă în care niciuna dintre echipe nu a reuşit să se desprindă pe tabela de marcaj, astfel că s-a ajuns şi la lovituri de departajare.
Chelsea Londra a mai câştigat Supercupa Europei în 1998
Chelsea a început prost seria de lovituri de la 11 metri ratând un penalty prin Kai Havertz, tocmai omul care marca singurul gol al finalei de UEFA Champions League câştigată, cu 1-0, împotriva lui Manchester City. Totuşi, Havertz a fost scos, de această dată, de Kepa Arrizabalaga, portarul spaniol al lui Chelsea Londra. Goalkeeperul iberic a apărat şuturile lui Mandi şi Raul Albiol şi a adus victoria londonezilor. A fost 6-5 la lovituri de departajare. Pentru Chelsea au marcat Azpilicueta, Marcos Alonso, Mason Mount, Jorginho, Pulisic şi Rudiger, în timp ce pentru Villarreal au marcat Moreno, Estupinan, Gomez, Raba şi Foyth.
Chelsea Londra câştigă pentru a doua oară în istorie Supercupa Europei. A mai făcut-o tocmai în 1998, când s-a impus, cu 1-0, în faţa lui Real Madrid, graţie unui gol marcat de uruguaianul Gustavo Poyet în minutul 83. Pe vremea aceea, la Chelsea Londra jucau Marcel Desailly, Dennis Wise, Roberto Di Matteo, Gianfranco Zola, Brian Laudrup, Tore Andre Flo sau Gustavo Poyet.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰