Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Emma Răducanu a strălucit printre sutele de staruri de la Hollywood la Met Gala. Noul fenomen din tenis a purtat o rochie Chanel

Emma Răducanu a făcut istorie după ce a devenit campioană a US Open pe 11 septembrie, venind direct din calificări. Sportiva britanică a sărbătorit victoria extraordinară debutând pe covorul roșu la celebra Met Gala.

de Redactia Observator

la 14.09.2021 , 14:12

Emma Răducanu a purtat un o rochie monocromă cu print de la Chanel, decupată în talie și cu o centură de perle. Look-ul a fost completat cu cizme negre și cercei cu diamante. De la ascensiunea sa stratosferică, Chanel a devenit un brand favorit pentru Emma Răducanu. Tenismena a purtat o rochie mini cu paiete negre de la aceeaşi casă de modă franceză în urma victoriei sale uimitoare din finala jucată împotriva lui Leylah Fernandez în weekend.  

Toată presa internațională, din SUA până în Europa, publică fotografii și interviuri cu Emma Răducanu. În ciuda faptului că Gala Met a fost primul ei covor roșu, Raducanu nu a fost emoționată să fie alături de unele dintre cele mai mari vedete ale lumii. Tânăra a impresionat cu increderea ei incredibilă, afișată atât pe teren, cât și în afara terenului. „Cred că încrederea vine doar din credința interioară”, a declarat ea pentru British Vogue într-un interviu înainte de victoria sa la US Open. Răducanu a urcat 127 de poziţii în clasamentul WTA şi acum este pe locul 23.

35.000 de dolari, un bilet la Gala Metropolitan Museum of Art

Articolul continuă după reclamă

Patru sute de actori, muzicieni, manechine, sportivi sau staruri de pe reţelele de socializare în ţinute extravagante au participat luni seară la gala Metropolitan Museum of Art (Met), întâlnirea ultramodernă de la New York, după doi ani şi jumătate de absenţă din cauza pandemiei. Aproape nimeni nu a avut mască, dar pentru a ajunge pe covorul roşu era necesar ca invitaţii să fie vaccinaţi sau să prezinte un test negativ. Şi să plătească 35.000 de dolari pentru a intra, notează AFP, potrivit news.ro.            

Pe acelaşi subiect

Sharon Stone, Justin Bieber, Kim Kardashian, Megan Rapinoe, Venus Williams, Gigi Hadid, Diane Kruger, Erykah Badu, Jennifer Lopez, Rihanna Kendall Jenner, Taylor Hill, Hailey Rhode Baldwin, Kid Cudi, Frank Ocea, Isabelle Huppert s-au aflat, luni seară, în inima Manhattan-ului  "Este ireal!", a exclamat cântăreaţa americană de rap Megan Thee Stallion, care a subliniat că este "puţin ciudat" să fie alături de atâtea persoane în cea mai selectă seară, în pandemie. 

Într-o rochie incredibilă galbenă, croită de Valentino, cântăreaţa şi dansatoarea americană Normani, foarte emoţionată în faţa microfoanelor şi camerelor, s-a simţit ca o "prinţesă, o regină neagră".  Gala Met este o seară organizată în fiecare an în beneficiul Costume Institute, o entitate a muzeului consacrată modei, care are propriul buget şi care este autonomă din punct de vedere financiar faţă de Met. 

Creată în 1948, gala a fost mult timp rezervată celei mai înalte şi bogate societăţi newyorkeze, principala sursă de mecenat pentru Met. S-a deschis începând cu anii 1970, înainte de a se transforma după venirea la conducere a redactorului-şef al Vogue, Anna Wintour, în 1995. Ea a propulsat-o în rândul evenimentelor "populare", adaptat epocii reţelelelor de socializare şi democratizării modei, fiind comparată uneori cu ceremoniile Oscar de la Los Angeles. 

Ediţia 2020 a galei a fost anulată în momentul în care New York-ul era asfixiat de epidemia de coronavirus. Cea de anul acesta, care este organizată de obicei în prima zi de luni din mai, a fost decalată luni seară. În 2022, ar putea fi prezenţi 1.200 de invitaţi, ca înainte de pandemie.  Sub copreşedinţia Annei Wintour, a designerului Tom Ford şi a patronului Instagram Adam Mosseri, cântăreaţa Billie Eilish, actorul Timothée Chalamet, poeta Amanda Gorman şi jucătoarea de tenis Naomi Osaka au co-prezidat această gală, organizată sub semnul tinereţii, a "generaţiei Z". 

Gala Met, ocazie pentru marii creatori să îmbrace starurile, marchează de asemenea şi deschiderea expoziţiei anuale a Costume Institute. Muzeul a ales, anul acesta, să organizeze o expoziţie în două părţi, prima începând de sâmbătă, 18 septembrie, şi până în septembrie 2022, iar a doua de la începutul lui mai 2022.  Prima parte, intitulată "In America: A Lexicon of Fashion" va marca 75 de ani de costum. A doua va fi intutlată "In America: An Anthology of Fashion" şi se va axa pe "dezvoltarea modei americane". 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Ce alegeţi, să faceţi facultate sau să învăţaţi o meserie?
Observator » Sport » Emma Răducanu a strălucit printre sutele de staruri de la Hollywood la Met Gala. Noul fenomen din tenis a purtat o rochie Chanel