FC Botoşani - FCSB deschide a 104-a ediţie a Ligii I la fotbal. Programul primei etape
Joi seara, de la 20.30, începe a 104-a ediţie a Ligii I la fotbal, meciul de deschidere urmând a fi duelul dintre FC Botoşani şi FCSB.
- CFR Cluj este campioana en-titre a României.
FCSB începe, practic, asaltul pentru primul titlu cucerit după mult timp, însă misiunea elevilor lui Dinu Todoran nu este una uşuară în condiţiile în care mai multe echipe s-au întărit considerabil şi şi-au manifestat intenţia de a se implica cel puţin în lupta pentru podiumul din Liga I.
Mai mult, FCSB începe sezonul cu o deplasare dificilă, la Botoşani, împotriva unei echipe care şi-a propus să se delimiteze de statutul de victimă sigură în confruntările cu FCSB, statut căpătat în special în urma rezultatelor înregistrate în ultimii ani. FCSB a câştigat ultimele patru meciuri jucate împotriva formaţiei FC Botoşani şi a făcut-o destul de clar.
FCSB abordează însă cu încredere confruntarea de la Botoşani, mai ales că se poate baza pe mai toate armele grele din ofensivă, Florinel Coman, Florin Tănase sau Octavian Popescu fiind fotbalişti care oricând pot face diferenţa.
Cu gândul mai mult la meciurile din cupele europene, campioana CFR Cluj are parte de un început tare de campionat, oamenii lui Marius Şumudică urmând să dea piept, acasă, cu FC Universitatea Craiova, echipă nou-promovată, dar care este antrenată de Adrian Mutu şi care şi-a propus să arate că nu a ajuns întâmplător pe prima scenă a fotbalului românesc.
Revenită în Liga I după o pauză de şase ani, Rapid Bucureşti joacă primul meci pe teren propriu, cu Chindia Târgovişte, iar fanii giuleşteni promit deja o atmosferă electrizantă şi care să-i poarte pe Săpunaru şi compania spre o mult aşteptată victorie.
Nu în ultimul rând, Dinamo Bucureşti vrea să arate că a trecut cu bine peste perioada dificilă, în care s-a despărţit de mai mulţi jucători, şi că jucătorii care au rămas la echipă merită încredere în lupta pentru calificarea în play-off-ul Ligii I la fotbal. Dinamo începe sezonul cu o partidă jucată pe teren propriu, cu FC Voluntari.
Programul etapei I din Liga I la fotbal
Joi, 15 iulie
20.30, FC Botoşani - FCSB
Vineri, 16 iulie
18.30, Sepsi Sf. Gheorghe - Academica Clinceni
21.30, CFR Cluj - FC Universitatea Craiova
Sâmbătă, 17 iulie
18.30, Gaz Metan Mediaş - CS Mioveni
21.30, CS Universitatea Craiova - FC Argeş
Duminică, 18 iulie
18.30, UTA Arad - Farul Constanţa
21.30, Rapid Bucureşti - Chindia Târgovişte
Luni, 19 iulie
20.30, Dinamo Bucureşti - FC Voluntari
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰