FC Rapid l-a transferat pe atacantul Jason Patrick Kodor
Clubul de fotbal FC Rapid a anunţat, luni, pe site-ul său oficial, transferul lui Jason Patrick Kodor, atacant român care a evoluat până acum la echipele de juniori şi tineret ale grupării italiene US Lecce.
"FC Rapid şi US Lecce au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al atacantului Jason Patrick Kodor. Internaţionalul român de juniori, în vârstă de numai 20 de ani, a evoluat în sistemul de tineret al clubului italian, integrându-se în echipele Under 18 şi apoi în Lecce Primavera, unde a avut 11 apariţii. Bine ai venit în Giuleşti, Jason! Să porţi cu mândrie culoarea vişinie! Viitorul începe acum", se arată pe site-ul citat.
Kodor a semnat un contract pe trei sezoane cu gruparea giuleşteană şi se va alătura lotului condus de antrenorul Daniel Pancu pentru deplasarea în stagiul de pregătire din Austria.
În actuala pauză competiţională, FC Rapid i-a mai transferat pe mijlocaşul muntenegrean Vladan Bubanja şi atacantul liberian Mohammed Kamara.
În cadrul cantonamentului de la Bad Leonfelden (Austria), programat să se desfăşoare timp de 12 zile începând de astăzi, formaţia FC Rapid va disputa patru partide amicale: cu Dinamo Kiev - 2 iulie, ora 18:00; cu Rapid Viena - 5 iulie, ora 18:15; cu FC Kosice - 8 iulie, ora 18:30 şi cu Slovan Liberec - 9 iulie, ora 18:30.
