Fotbalistul care a produs zâzanie între Gigi Becali şi Mihai Stoica, după CFR Cluj - FCSB 1-0
CFR Cluj s-a impus, 1-0, oarecum surprinzător, duminică seara, împotriva FCSB, în cel mai aşteptat meci din etapa a 6-a a Superligii de fotbal.
FCSB era lideră în Superliga, înaintea etapei, şi a controlat meciul de la Cluj, 66% posesie, 5-2 la şuturi pe poartă, dar nu a reuşit să fructifice momentele favorabile.
În schimb, CFR, măcinată de probleme, în special financiare, a stat la cutie şi a lovit periculos pe contraatac. Cordea a înscris singurul gol al meciului, în minutul 77, din penalty.
Pe lângă cele trei puncte pierdute, partida o costă scump pe FCSB la nivel de atmosferă în sânul echipei. Adus pentru un milion de euro, de la Sochaux, algerianul Aymen Boutoutaou a produs, involuntar, zâzanie între patronul FCSB-ului, Gigi Becali, şi preşedintele clubului, Mihai Stoica, prin evoluţiile sale.
Dacă Gigi Becali pare că şi-a pierdut încrederea în Aymen Boutoutaou şi este gata să-l treacă la "transferuri ratate", precizând că locul în echipă va fi luat de David Miculescu, Mihai Stoica susţine că Aymen Boutoutaou a fost cel mai periculos fotbalist al FCSB în prima repriză a confruntării de la Cluj şi că nu există motive ca acesta să fie acuzat că ar fi evoluat slab în partidele de până acum.
