Antena Meniu Search
x

Fratele lui Paul Pogba, arestat. Ar fi cerut 13 milioane de euro, "preţul tăcerii" pentru a păstra secretele fotbalistului

Mathias Pogba, fratele internaţionalului francez Paul Pogba, a fost arestat miercuri, alături de alte trei persoane, în ancheta provocată de încercarea de extorcare de bani a lui Paul Pogba, a anunţat miercuri presa franceză.

de Redactia Observator

la 15.09.2022, 08:31

Paul Pogba
Paul Pogba - Profimedia

”Mathias Pogba s-a prezentat, miercuri, singur la poliţie şi a fost plasat în arest”, a declarat o sursă judiciară apropiată de anchetatorii dosarului, declaraţie preluată de AFP. Aceeaşi sursă a precizat că unul din cei patru suspecţi audiaţi a fost arestat marţi, iar ceilalţi trei miercuri.Toate aceste arestări au fost dispuse în cadrul anchetei deschise în data de 2 septembrie, la Paris, anchetă ale cărei capete de acuzare sunt tentativă de răpire, ameninţare cu arma, asociere într-o organizaţie criminală, extorcare.

Fratele lui Paul Pogba a promis să "vândă" secretele fotbalistului

La 27 august, fratele lui Paul Pogba, Mathias a publicat un videoclip în care promitea dezvăluri despre fratele său, actualul jucător al lui Juventus Torino. Paul Pogba a declarat la prima audiere că a fost atras într-o capcană de prieteni din copilărie, ajutaţi de două persoane mascate şi înarmate. Aceştia l-au acuzat că nu i-a ajutat pe plan financiar şi i-ar fi pretins suma de 13 milioane de euro.

Pogba susţine că ar fi plătit 100.000 de euro şi că l-ar fi recunoscut printre atacatori pe fratele său mai mare, Mathias, relatează news.ro. Ulterior Paul a spus, în faţa anchetatorilor, că este posibil ca Mathias să fi fost ”pus sub presiune” de persoanele care doreau să îi ceară sume de bani.

Mathias Pogba a declarat, prin avocatul său, că este ”total străin de orice manevră de extorcare a fratelui său, Paul Pogba”.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Sport » Fratele lui Paul Pogba, arestat. Ar fi cerut 13 milioane de euro, "preţul tăcerii" pentru a păstra secretele fotbalistului