Ioan Varga aduce un şef elveţian la CFR Cluj. Planul prin care vrea să cedeze clubul
La doar câteva zile după ce l-a instalat pe Marius Şumudică drept antrenorul echipei, Ioan Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a anunţat că echipa va fi preluată de un şef elveţian.
Omul de afaceri a anunţat că Hendrik Klein va prelua şefia clubului CFR Cluj, cu misiunea clară de a repune echipa pe picioare, atât din punct de vedere sportiv, cât şi din punct de vedere.
Există informaţii care arată că Hendrik Klein a activat la diferite cluburi elveţiene, astfel că ar avea experienţa necesară pentru a obţine rezultatele dorite la cârma CFR-ului.
Mai interesant este, însă, planul conform căreia această mutare reprezintă doar un prim pas în încercarea lui Ioan Varga de a renunţa la clubul în care a investit zeci de milioane de euro în ultimii ani.
Concret, Klein ar urma să conducă CFR-ul în sezonul 2026-2027 cu ajutorul financiar al lui Ioan Varga, iar din vara anului viitor ar urma să preia clubul CFR graţie implicării unui consorţiu din care ar face parte mai mulţi oameni de afaceri din Elveţia.
Ioan Varga este convins că, prin înfăptuirea planului, ar urma să recupereze o parte importantă din banii investiţi la CFR Cluj.
