Antena Meniu Search
x

John Terry a anunţat că se retrage. Fostul căpitan al lui Chelsea pune ghetele în cui la 37 de ani

John Terry, în vârstă de 37 de ani, fost căpitan al naţionalei Angliei, a anunţat, duminică seară, că se retrage din activitatea de fotbalist.

John Terry, în vârstă de 37 de ani, fost căpitan al naţionalei Angliei, a anunţat, duminică seară, că se retrage din activitatea de fotbalist.

Terry a postat pe Instagram o imagine în care apare ridicând un trofeu deasupra capului, cu mesajul: “După 23 de ani incredibili ca fotbalist, am decis că acum este momentul potrivit pentru a mă retrage”.

John Terry, care va împlini 38 de ani la 7 decembrie, a jucat peste 500 de meciuri în Premier League. El a câştigat titlul de campion al Angliei cu Chelsea în 2005, 2006, 2010, 2015 şi 2017. El are în palmares şi Liga Campionilor (2012) şi Liga Europa (2013).

În 2017, după ce a plecat de la Chelsea, el a semnat cu Aston Villa, grupare pe care a părăsit-o la 30 mai. Luna trecută, Terry a primit o ofertă de la Spartak Moscova, pe care a refuzat-o.

John Terry a jucat pentru naţionala Angliei în perioada 2003-2012, în 78 de meciuri, şi a înscris şase goluri.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Sport » John Terry a anunţat că se retrage. Fostul căpitan al lui Chelsea pune ghetele în cui la 37 de ani