Poliţia din Londra, pregătită să utilizeze tehnologia de recunoaştere facială la Chelsea - Tottenham
Reprezentanţii Poliţiei Metropolitane din Londra au anunţat că sunt pregătiţi, în acest weekend, să utilizeze tehnologia de recunoaştere facială a suporterilor la meciul de fotbal dintre Chelsea Londra şi Tottenham Hotspur.
Anunţul vine la circa două luni de la momentul în care Poliţia Metropolitană a primit o finanţare de peste 3,4 milioane de lire sterline, de la Premier League, pentru a implementa o astfel de tehnologie la meciuri.
Vorbim despre o tehnologie care poate recunoaşte în timp real spectatorii turbulenţi, respectiv o tehnologie care a mai fost utilizată şi la alte meciuri din campionatul de fotbal al Angliei.
Tehnologia, utilizată chiar şi înainte de startul partidei, poate ajuta la identificarea în timp real a spectatorilor care au interdicţie de a pătrunde pe stadioane sau a spectatorilor căutaţi pentru comiterea unor infracţiuni grave.
