Rezultate Cupa României: FCSB şi Dinamo, victorii categorice în prima etapă din faza grupelor
Miercuri s-au jucat cinci meciuri din prima etapă a grupelor Cupei României la fotbal, iar partidele au fost dominate de oaspeţi care au obţinut victorii pe linie, în frunte cu marile favorite, FCSB şi Dinamo Bucureşti.
Deşi se anunţa un duel echilibrat, partida dintre FC Argeş şi FCSB a fost la discreţia oaspeţilor. Miculescu a reuşit o dublă, în prima repriză, iar Boutoutaou, Popa şi Gnahore au punctat după pauză, pentru un 5-0 neverosimil.
Şi Dinamo Bucureşti s-a impus la scor, 4-1, pe terenul celor de la Sporting Lieşti. Musi, de două ori, Cîrjan şi Hintsa au punctat pentru bucureşteni, în timp ce Voinea a înscris golul de onoare al celor de la Sporting Lieşti.
În celelalte meciuri de miercuri s-au înregistrat următoarele rezultate: Gloria Bistriţa - Csikszereda Miercurea Ciuc 0-2, FC Botoşani - Corvinul Hunedoara 0-1, Minerul Lupeni - UTA Arad 0-3.
Marţi seara s-au jucat meciurile: Universitatea Cluj - Petrolul Ploieşti 1-0, Chindia Târgovişte - FC Voluntari 0-1, Corona Braşov - FC Bihor 2-2, Sepsi Sf. Gheorghe - CFR Cluj 1-3, Progresul Spartac - Concordia Chiajna 2-5.
Prima etapă a grupelor Cupei României la fotbal se încheie joi, când se joacă meciurile FC Bacău - Universitatea Craiova (17.30) şi Politehnica Timişoara - Rapid Bucureşti (20.30).
