Observator » Sport » Şefii Federaţiilor de fotbal din nordul Europei, atac la Infantino: "Ne-am pierdut încrederea"

Şefii Federaţiilor de fotbal din nordul Europei, atac la Infantino: "Ne-am pierdut încrederea"

Scaunul lui Infantino, de şef al FIFA, pare că se clatină serios după ultimele atacuri Scaunul lui Infantino, de şef al FIFA, pare că se clatină serios după ultimele atacuri - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 24.08.2026, 15:28 | Modificat la 24.08.2026, 15:31

Pe lista lungă a oficialilor din fotbal care l-au atacat pe şeful FIFA, Gianni Infantino, s-au înscris, în ultimele zile, şi şefii Federaţiilor de fotbal din nordul Europei.

Şefii Federaţiilor de fotbal din Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia şi Insulele Feroe au anunţat, la unison, că şi-au pierdut încrederea în Gianni Infantino şi că susţin demersurile prin care se încearcă obţinerea îndepărtării din funcţie a şefului FIFA.

"Cele şase federaţii nordice de fotbal şi-au pierdut încrederea în preşedintele FIFA şi sunt îngrijorate de guvernanţa organizaţiei şi de procesul decizional la cel mai înalt nivel. Asociaţiile nordice de fotbal sunt unite alături de UEFA şi susţin măsurile pe care organizaţia şi asociaţiile naţionale membre le-au propus în comun. Ne aşteptăm ca FIFA să ofere garanţii ferme că guvernanţa organizaţiei sau competiţiile nu vor mai fi niciodată deschise proprietăţii private. Susţinem, de asemenea, cererea formulată de AFC, CONCACAF şi UEFA ca să se iniţieze o anchetă externă complet independentă cu privire la evenimentele legate de propunerea FIFA Forward Enterprise. De asemenea, solicităm FIFA să iniţieze o revizuire cuprinzătoare şi independentă a cadrului său de guvernanţă pentru a stabili dacă acesta asigură independenţa, mecanismele de control şi echilibru, transparenţa şi responsabilitatea care au fost prevăzute atunci când FIFA şi-a adoptat programul de reformă în 2016", a fost o parte din mesajul comun transmis de şefii Federaţiilor de fotbal din Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia şi Insulele Feroe.

Conflictul dintre Gianni Infantino şi mulţi oficiali din fotbal a izbucnit după ce şeful FIFA a propus privatizarea Cupei Mondiale de fotbal, susţinând ideea că, astfel, Federaţiile de fotbal din întreaga lume vor primi fonduri mai mari.

Articolul continuă după reclamă

Deşi cel puţin pentru moment Infantino a renunţat la planul său, mulţi înalţi oficiali din fotbal consideră că mutarea lui Infantino a fost una periculoasă pentru viitorul fotbalului şi că acesta nu ar trebui să mai rămână în fruntea FIFA, deşi Infantino candidează în 2027 pentru un al 4-lea mandat de şef al fotbalului internaţional.