Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Montreal
Simona Halep, locul 1 WTA, va juca a patra semifinală la rând la Rogers Cup, după ce a depăşit-o pe jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 6 în clasamentul mondial, scor 7-5, 6-1.
Simona Halep, locul 1 WTA, va juca a patra semifinală la rând la Rogers Cup, după ce a depăşit-o pe jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 6 în clasamentul mondial, scor 7-5, 6-1.
Astăzi, de la ora 20:00, Simona va evolua în semifinale contra sportivei din Australia, Ashleigh Barty, locul 16 WTA, duelul fiind unul în premieră.
Halep a atins şi ediţia trecută penultima fază a competiţiei, în 2016 a câştigat turneul, iar în 2015 a ajuns în finală.
"Sunt foarte fericită şi cred că se vede asta pe faţa mea. M-am bucurat cu adevărat de acest meci, eram obosită înaintea lui. Dar am vrut doar să fiu relaxată şi să mă bucur de atmosferă şi am reuşit destul de bine. Meciul a fost de un nivel ridicat al tenisului. Ea este o jucătoare extraordinară, loveşte puternic mingile, este rapidă şi stă foarte aproape de linia de fund, astfel că am încercat să o mişc cât mai mult şi să fiu agresivă în acelaşi timp. Am fost puternică pe picioare, chiar dacă sunt foarte obosite, dar din nou vreau să le mulţumesc tuturor pentru că a fost o atmosferă frumoasă şi unele mingi au fost incredibile. Vă mulţumesc!", a spus Simona Halep, imediat după meci.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰