U Cluj - CFR Cluj 3-2. "Şepcile Roşii", pe primul loc. Superliga a avut în această etapă un nou lider în fiecare zi
Universitatea Cluj a câştigat derby-ul cu concitadina CFR Cluj cu scorul de 3-2 (0-1), luni seara, în ultimul meci din etapa a 19-a a Superligii de fotbal, informează Agerpres.

CFR a deschis scorul în finalul primei reprize, prin Louis Munteanu (45+2), după ce portarul Edvinas Gertmonas a respins penalty-ul executat tot de atacantul echipei din Gruia. Penalty-ul a fost acordat pentru un fault comis de Ovidiu Bic la Adrian Păun.
"U" venea după trei înfrângeri consecutive şi un egal
"U" a reuşit să înscrie de trei ori în decurs de 20 de minute, după pauză, prin fundaşul argentinian Lucas Masoero (51, 58) şi prin Vladislav Blănuţă (69), care a şutat pe sub portarul Otto Hindrich. Golul lui Virgiliu Postolachi (83), după ce tot el trimisese la aceeaşi fază în bară cu capul în urma unui corner, a animat finalul partidei, dar ''U'' a obţinut victoria şi a revenit pe primul loc.
"U" venea după trei înfrângeri consecutive şi un egal. CFR era neînvinsă de opt etape, în care avea patru victorii şi patru egaluri. Universitatea s-a impus şi în tur, cu acelaşi scor, 3-2. A fost cea de a 36-a confruntare directă în principala competiţie internă între cele două echipe din Cluj-Napoca, palmaresul cuprinzând 7 victorii pentru ''şepcile roşii", 18 victorii CFR şi 11 rezultate de egalitate.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰