Video SuperPrieteni, de Gică Popescu! Dan Petrescu, „Baciul” şi preţul celebrităţii. „Stăteam două ore ca să dau autografe!”. Amintiri fabuloase cu Ruud Gullit. „E mai fericit după ce s-a tuns”
Dan Petrescu, "Baciul" şi preţul celebrităţii. Gică Popescu a debutat în televiziune cu filmul eveniment SuperPrieteni, powered by Superbet. S-a întâlnit şi cu bunul său prieten din Generaţia de Aur, care a ajutat-o pe CFR Cluj să câştige cel de-al patrulea titlu la rând în Liga 1.
Liber de contract după despărţirea de ardeleni, Dan Petrescu şi-a amintit cele mai frumoase momente petrecute atât în cariera de antrenor, cât şi în cea de jucător. Până să ajungă să debuteze în tricoul Stelei, a fost copil de mingi al roş-albaştrilor.
SuperPrieteni, de Gică Popescu | Dan Petrescu: „Dacă nu primeam un autograf, eram dezamăgit!”
„Bursucul” a rememorat şi momentele magice trăite la Chelsea. A povestit cum a reuşit să îi cucerească pe fanii de pe Stamford Bridge.
„Să rămâi după antrenamente şi să respecţi toţi fanii, cred că acesta a fost principalul motiv pentru care fanii încă mă iubesc. Stăteam după meci, puteam să pierdem, stăteam două ore… va jur, semnam cu toţi, nu lăsam unul şi plecam după aia. Eu am fost fan, am fost copil de mingi la Steaua şi voiam un autograf. Dacă nu primeam un autograf, eram dezamăgit. Aşa trebuiau să facă toţii jucătorii. Unii erau mai morocănoşi, în schimb eu rămâneam tot timpul! Cred că asta făcea şi Figo
- SuperPrieteni, de Gică Popescu! Moment fabulos cu Popescu şi Figo la Barcelona: „Mi-amintesc că ai sângerat!”...
- SuperPrieteni, de Gică Popescu! Dialog savuros Gică Popescu – Luis Figo: „Cum e să trăieşti numai cu femei...
- Gică Popescu a debutat în televiziune cu filmul SuperPrieteni. Poveste amuzantă a lui Mircea Lucescu cu Gică...
Real Madrid, Barcelona şi Chelsea sunt cluburi mari care ştiu să îşi respecte fostele glorii. Dacă eu mă duc la Chelsea şi vreau să merg la un meci, sun şi sigur găsesc ceva. Voi fi invitat să stau undeva unde trebuie să stau. Din păcate noi suntem departe de aşa ceva în România„, a spus Dan Petrescu la SuperPrieteni powered by Superbet.
Dan Petrescu şi-a amintit care era preţul celebrităţii în Premier League. Balon de Aur în 1987, Ruud Gullit avea probleme de fiecare dată când ieşea din casă. A trăit un coşmar până în momentul în care a luat o decizie surprinzătoare… s-a tuns!
„Problema asta cu celebritatea o avea Ruud Gullit. Când avea părul ăla mare era jucător şi antrenor la Chelsea. Eu aveam o relaţie senzaţională… ştiţi când s-a întors în România a spus că am fost cel mai profesionist jucător pe care el l-a antrenat. Îmi spunea: ‘Eu sunt gelos pe tine. Uită-te şi tu, oriunde mergem toată lumea vine la mine. La tine vin mai puţin…mai deloc’. În aeroport nu putea să stea, toată lumea venea la el! Nici la restaurant nu putea să se ducă.
După ce s-a tuns, nu îl mai ştie lumea. Acum e mai fericit… m-am întâlnit cu el în Dubia şi mi-a spus: ‘Acum trăiesc altă viaţă!‘”, a dezvăluit fostul fundaş al lui Chelsea.
„În momentul în care joci la un astfel de club, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, trebuie să fii pregătit pentru această presiune. Presiune înseamnă cum te prezinţi la antrenament, cum te îmbraci, ce maşină conduci, la ce restaurante conduci, cum te comporţi cu publicul. Este în fişa postului să stai de vorbă cu orice suporter pe care îl întâlneşti pe stradă. Înainte erau autografe, acum toată lumea face poze.
Luis Figo a excelat din acest punct de vedere. De aceea este atât de iubit. Întotdeauna a fost aşa. Era un tip foarte, foarte modest şi de aceea a fost iubit de toată lumea„, a declarat şi Gică Popescu.
Gică Popescu a făcut un super-interviu, cu Luis Figo, chiar pe stadionul legendar al lui Real Madrid. De pe Bernabeu, fostul fundaş al Generaţiei de Aur se mută pe Camp Nou. Popescu merge acasă la legenda Barcelonei, Carles Puyol. SuperPrieteni, cu Popescu şi Puyol, e miercuri, la Antena 1, de la ora 23:45.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰