Jocurile pe calculator au devenit sport oficial în SUA
Jocurile pe calculator au devenit sport cu acte în regulă în rândul liceenilor din opt state americane. Mai mult, elevii participă la competiţii organizate între instituţiile de învăţământ şi pleacă chiar şi în turneu. Iar împătimiţii de jocuri video pot face, mai târziu, o carieră din pasiunea lor.

Connecticut, Georgia, Kentucky şi Massachusetts sunt primele state care au organizat competiţii de jocuri pe calculator între state.
Încet, dar sigur, exemplul lor a fost urmat de alte patru state americane. Iar Federaţia Naţională a Asociaţiilor Liceelor de Stat de peste ocean a recunoscut oficial jocurile video drept competiţie sportivă.
Mai mult, instituţia a amenajat şi centre speciale pentru organizarea campionatelor.
Competiţia se poartă între două echipe formate din câte şase membrii. Jucătorii intră în rolul unor personaje cu super-puteri, iar cei care cîştigă bătălia ies învingători.
Finalele au loc în luna mai
Această activitate era, în trecut, doar un vis al copiilor, însă în zilele noastre, împătimiţii de jocuri video reuşesc să îşi câştige traiul din pasiunea lor.
Ei transmit live ore la rând modul în care se joacă în reţea şi îi învaţă pe gameri diferite trucuri care îi ajută să treacă la nivelele următoare.
Prima ediţie a campionatului de jocuri pe calculator este în plină desfăşurare, finalele urmând a avea loc în luna mai. Specialiştii susţin că membrii echipelor implicate în competiţie sunt atât de implicaţi încât se aseamănă cu jucătorii unor echipe de baschet sau baseball.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰